E în regulă să intri încălțat în casă, bacteriile de pe talpă nu te îmbolnăvesc
În medie, pe talpa unui pantof descoperim sute de mii de bacterii pe centimetrul pătrat. Circa 421.000 de bacterii, sugerează cercetătorii de la Universitatea din Arizona. Printre acestea se regăsesc E.coli, care provoacă afecţiuni intestinale sau urinare și pe care cercetătorii au descoperit-o pe 96% din suprafața tălpii, Serratia ficaria, responsabilă pentru infecţiile respiratorii, Staphylococcus aureus, responsabilă pentru o gamă largă de infecții ale pielii și sângelui, Clostridium difficile, care provoacă deseori diaree, şi Klebsiella, care provoacă pneumonia.
Deci ce motive ne mai trebuie ca să ne convingem să înlocuim pantofii de stradă cu o pereche de papuci atunci când ajungem acasă? Niciunul, dacă privim lista de boli pe care le provoacă aceste bacterii. Dar reprezintă ele o amenințare pentru sănătatea noastră?
Recent, Live Science a analizat dacă bacteriile de pe încălțămintea de stradă ar trebui să îngrijoreze cu adevărat. Cercetătorii sugerează că încărcătura de bacterii de pe pantofii de stradă nu este suficient de mare pentru a îmbolnăvi pe cineva. „Pentru un individ sănătos, bacteriile de pe pantofi nu prezintă riscuri”, a declarat Kevin Garey, profesor la University of Houston College of Pharmacy.
Se pare că majoritatea dintre noi nu petrec mult timp pe afară, acolo unde trăiesc bacteriile de pe încălțăminte. Expunerea le face periculoase. În unele cazuri, straturile de bacterii care acoperă podeaua sunt „re-aerosolizate” și pot pătrunde în aerul pe care îl respiram, dacă ferestrele nu sunt izolate bine.
„Aș fi mai îngrijorat de faptul că un copil mic merge de-a bușilea pe pardoseală. Pentru un adult sănătos, acest lucru nu reprezintă o problemă”, susține medicul Jonathan Sexton.
Persoanele care sunt imuno-compromise, adică luptă din greu împotriva infecțiilor, trebuie să fie atente. De exemplu, cineva care tocmai a fost externat din spital trebuie să acorde o atenție sporită curățeniei și mai ales, să lase încălțămintea de stradă la intrare.
Sursa: tabu.ro
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”