03:55:00 26.11.2024
Stiri

După președinții de raioane, și sute de primari din R. Moldova au semnat o scrisoare prin care CONDAMNĂ Rezoluția Parlamentului European

Politică 18.07.2018 17:17 Vizualizări2191 Autor: Ziarul National
După președinții de raioane, și sute de primari din R. Moldova au semnat o scrisoare prin care CONDAMNĂ Rezoluția Parlamentului European


După ce 27 de președinți ai Consiliilor raionale din R. Moldova au trimis o scrisoare oficialilor europeni prin intermediul căreia își exprimă „dezamăgirea” vizavi de Rezoluția aprobată pe 5 iulie de Parlamentul European la adresa Chișinăului, sute de primari le urmează gestul.

Într-o scrisoare făcută publică de postul de televiziune „Publika”, primarii notează că au urmărit „cu mâhnire” votarea Rezoluției „cu accente dure” împotriva R. Moldova, „la sugestia unor lideri ai opoziției politice”.

„Vă informăm cu regret că mulți dintre concetățenii noștri, ai căror primari suntem, ne întreabă deja dacă diferite proiecte cu finanțare europeană vor mai fi continuate sau dacă există vreo șansă să atragem noi fonduri europene pentru proiectele de care comunitățile noastre au nevoie în această perioadă. Vor mai fi construite apeducte cu finanțare europeană? Vor mai veni bani europeni pentru modernizarea drumurilor noastre? Vom mai avea proiecte în agricultură pe baza fondurilor europene? La așa întrebări noi nu le putem da deocamdată un răspuns, fiindcă nu știm dacă Uniunea Europeană va continua să ajute țara noastră așa cum a făcut-o până acum. Vă informăm de asemenea că această situație poate duce în timp la scăderea încrederii cetățenilor noștri în Uniunea Europeană, încredere care s-a construit cu greu și de multe ori contra unei propagande foarte ostile”, se arată în scrisoarea primarilor.

Aceeași sursă notează că scrisoarea respectivă a fost semnată de 713 primari din R. Moldova.

Vedeți mai jos întreaga scrisoare a primarilor:

„Vă scriem în numele comunităților locale pe care le reprezentăm și care sunt preocupate de relațiile țării noastre cu Uniunea Europeană. Am văzut cu mâhnire cum, pe 5 iulie 2018, în Parlamentul European – la sugestia unor lideri ai opoziției politice de la Chișinău – a fost votată o rezoluție cu accente dure împotriva Republicii Moldova.

Dumneavoastră știți cu siguranță că progresele Republicii Moldova pe calea europeană sunt consistente, atât în ceea ce privește implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, cât și în ceea ce privește angajamentele asumate pentru acordarea asistenței macrofinanciare europene. Considerăm incorect ca un singur element, respectiv o decizie a justiției – care în mod evident nu are legătură cu activitatea guvernării – să atârne atât de greu în balanță pentru a determina o poziție defavorabilă Republicii Moldova.

De asemenea, este total regretabil că deputații dintr-un grup important al Parlamentului European au plecat urechea la manipulările, calomniile și neadevărurile prezentate de unii politicieni de la Chișinău, care și-au urmărit doar propriile scopuri politice înguste. Vă informăm că nu este prima oară când politicienii care conduc PAS și PDA au cerut blocarea finanțărilor externe pentru țara noastră, folosind ca element de luptă politică o astfel de solicitare. Noi considerăm că aceste acțiuni ale liderilor PAS și PDA sunt îndreptate direct contra tuturor cetățenilor moldoveni, iar exportarea războiului pe care acești politicieni îl duc contra guvernării este o strategie nedemnă, pe care o condamnăm ferm. Ne întrebăm dacă acești politicieni țin la Republica Moldova sau dacă nu cumva aderă la viziunea leninistă conform căreia cu cât e mai rău pentru țară, cu atât e mai bine pentru ei.

Vă informăm cu regret că mulți dintre concetățenii noștri, ai căror primari suntem, ne întreabă deja dacă diferite proiecte cu finanțare europeană vor mai fi continuate sau dacă există vreo șansă să atragem noi fonduri europene pentru proiectele de care comunitățile noastre au nevoie în această perioadă. Vor mai fi construite apeducte cu finanțare europeană? Vor mai veni bani europeni pentru modernizarea drumurilor noastre? Vom mai avea proiecte în agricultură pe baza fondurilor europene? La așa întrebări noi nu le putem da deocamdată un răspuns, fiindcă nu știm dacă Uniunea Europeană va continua să ajute țara noastră așa cum a făcut-o până acum. Vă informăm de asemenea că această situație poate duce în timp la scăderea încrederii cetățenilor noștri în Uniunea Europeană, încredere care s-a construit cu greu și de multe ori contra unei propagande foarte ostile.

Speranța noastră este că în viitorul apropiat dumneavoastră veți observa și veți aprecia progresele pe care suntem convinși că Moldova va continua să le facă pe calea europeană. Sperăm că aceste lucruri vă vor întări convingerea că angajamentul pro-european al guvernării este serios și pe termen lung. Ne dorim de asemenea ca dumneavoastră să ascultați și vocile din administrația publică locală, fiindcă noi, primarii, suntem cel mai aproape de nevoile cetățenilor și cunoaștem cel mai bine problemele cu care ei se confruntă.

De asemenea, ne exprimăm speranța că dragostea de țară și patriotismul liderilor politici din Republica Moldova vor prevala în raport cu propriile ambiții politice și nu vor mai cere pedepsirea propriilor cetățeni, în lupta lor împotriva oponenților politici", se notează în scrisoarea deschisă semnată de primari din Republica Moldova”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md