Ducu Bertzi revine la Chişinău cu un nou concert


Ducu Bertzi, îndrăgitul folkist de peste Prut, revine la Chişinău cu un concert extraordinar, de data asta alături de violonistul Mihai Neniţă. Cu sloganul „Cântec pentru o inimă", Bertzi va cânta la Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici", pe 9 aprilie. Pe lângă Mihai Neniţă, care va cânta la vioară, folkistul va fi acompaniat şi de „Momentul Orchestra”. Prețul biletelor variază între 100 și 300 de lei.
În ziua următoare, Ducu Bertzi va concerta la Cahul, în Sala Festivă a Sanatoriului “Nufărul Alb”. Preţul biletelor pornește de la 75 de lei. Banii colectaţi vor fi utilizaţi pentru proiecte de caritate în oraş.
Ducu Bertzi este unul dintre cei mai renumiţi folkişti din România. Piesele lansate de Ducu au devenit aproape în totalitate şlagăre.
Mihai Neniţă este un mare muzician român. Încă din anii de liceu colaborează cu artişti şi grupuri notorii din România: Valeriu Sterian, Paula Selling, Ovidiu Lipan Tandarica, Ducu Bertzi, Anca Parghel, Mircea Rusu Band, Vama Veche, Nicu Alifantis, etc. A compus muzică de balet, muzică pentru diferiţi artişti din România şi din străinătate şi muzică de film. Mihai Neniţă mai este numit "magician al viorii".













































































