„DRUMUL NEGRU”: Porțiunea de traseu republican pe care s-au produs cele mai multe accidente rutiere din R. Moldova
Numărul accidentelor rutiere, dar și al persoanelor traumatizate a crescut în anul curent.
Potrivit unui raport de activitate a Poliției pentru prima jumătate a anului curent, timp de șase luni au fost înregistrate 1 027 de accidente rutiere, în care 93 de persoane și-au pierdut viața, iar 1 171 au fost traumatizate, fiind înregistrată o creștere cu 24,33% a numărului de accidente înregistrate și cu 26,45% a persoanelor traumatizate.
Aproape 45% dintre accidentele rutiere sau 459 au fost înregistrate în municipiul Chișinău. Pe drumurile naţionale au fost comise 240 de accidente rutiere, soldate cu 46 de persoane decedate şi 303 traumatizate.
Traseul republican cu risc sporit de producere a accidentelor rutiere s-a dovedit a fi R3 Chişinău – Hânceşti – Cimişlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina. Pe acest drul au fost înregistrate 25 de accidente rutiere, soldate cu trei persoane decedate și 34 traumatizate.
Cauză principală a accidentelor rutiere rămâne a fi viteza excesivă - 40,51% din numărul total al accidentelor, fapt care a provocat decesul a 52 de persoane şi traumatizarea altor 493.
Cele mai multe persoane decedate sau traumatizate în accidente rutiere aveau vârste cuprinse între 31 și 64 de ani.
În accidentele rutiere au fost implicați 186 de minori, dintre care 73 erau în calitate de pietoni, 72 - în calitate de pasageri, iar 41 - în calitate de conducători. Șase copii au decedat, 112 au fost traumatizați ușor, 58 traumatizați grav, iar 10 au scăpat fără urmări.
Poliția mai anunță că a depistat, în prima jumătate a anului curent, 2 962 de șoferi care au urcat beți la volan, iar din vina unor conducători auto în stare de ebrietate s-au produs 141 de accidente în traficul rutier, soldate cu decesul a opt persoane şi traumatizarea altor 58. În aceeași perioadă au fost inițiate 43 de cauze penale pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate narcotică.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”