Drum NOU la Strășeni în plină campanie electorală
Drumul care face legătura între satele Scoreni și Malcoci, cu ieșirea spre traseul international Chișinău-Leușeni, a fost dat ieri în folosință. Astfel, acesta îi va scuti pe localnici să meargă prin oraşul Străşeni pentru a ajunge la Chișinău, iar asta ar însemna înjumătățirea distanței, dar și a banilor cheltuiți pentru călătorie.
Drumul a fost construit în cadrul unui proiect aplicat la Agenția de Dezvoltare Regională Centru de către primăria satului Scoreni din Fondul Național de Dezvoltare Regională(FNDR).
Lucrările de construcție a drumului au fost finalizate încă la sfărșitul anului trecut, însă, întâmplător sau nu, „acesta nu a fost dat în exploatare pentru a fi monitorizat pe timp de iarnă și a primi asigurări că lucrările au fost executate calitativ”, se precizează într-un comuicat de presă al Agenției de Dezvoltare Regională Centru.
Astfel, aici au fost construite 6.2 kilometri de drum local. Costul total al proiectului a constituit 31 520,07 mii lei, contribuția proprie a localităților partenere în cadrul proiectului a fost de 349,8 mii de lei.
De asemenea, pe acest traseu a fost deschisă și o rută directă Chișinău-Scoreni.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei