Droguri în ceapă și carne. „Invenție” made in Moldova
Două tentative ingenioase de a transmite droguri pentru niște deniținuți din Penitenciarele nr.13 din municipiul Chișinău și nr.17 din orașul Rezina au eșuat.
Primul caz a avut loc vineri, 24 iulie curent. Printre bunurile care urmau să ajungă la un deţinut din Penitenciarul nr.13 din municipiul Chișinău, au fost depistate 17 pachețele de polietilenă cu masă vegetală verde cu miros specific de marijuana. Acestea erau ascunse în interiorul a șase cepe.
Substanţa interzisă a fost adusă în penitenciar de cunoscutul unui deţinut în vârstă de 34 de ani, condamnat în baza hotărârii nedefinitive la 11 ani privaţiune de libertate.
În aceeași zi, a fost înregistrată o altă ilegalitate la Penitenciarul nr.17 din orașul Rezina. În jurul orei 16.00, în urma percheziționării unui colet pentru o persoană din detenţie, angajaţii instituţiei au depistat într-o bucată de carne un pachet cu substanță vegetală de culoare întunecată, asemănătoare cu marijuana.
Produsul a fost adus de un bărbat și era destinat cunoscutului său, în vârstă de 29 de ani, condamnat la detenție pe viață, în baza unei hotărâri cu drept de atac.
În ambele cazuri substanţele interzise au fost ridicate şi transmise spre expertizare organelor competente.
Ambele cazuri sunt cercetate de polițiști.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2