Douăzeci și cinci de şcoli şi grădiniţe din ţară vor fi încălzite cu biomasă
Prima instalație de încălzire pe bază de biomasă a fost testată ieri, în prezența premierului Iurie Leancă.
Noile instalații, ce vor fi produse în cadrul proiectului „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, urmează să ajungă în 25 de şcoli şi grădiniţe din ţară până în primăvara anului 2015.
Prim-ministrul Iurie Leancă a menționat că prin realizarea unor astfel de proiecte se vor îmbunătăți condițiile de viață din comunitățile rurale din R. Moldova. „Acest grant va schimba viața și activitatea a 25 de grădinițe și școli din țară. Cel mai important este faptul că prin aceste noi tehnologii se va schimba viața spre bine la aceste instituții și eu mereu spun că educația de calitate este o prioritate a Guvernului. Acest proiect contribuie la procesul de transformare, modernizare, crearea unor condiții cât mai bune pentru copii. Prin aceste echipamente moderne, ne permitem să vedem ce înseamnă energie regenerabilă, ne permitem să reducem dependența de resursele energetice convenționale”, a precizat premierul.
La fel, pentru a asigura instituțiile cu combustibil de calitate, va fi construită o uzină de producere a peletelor. Șeful Executivului a adus mulțumiri Guvernului nipon pentru disponibilitatea de a ajuta oamenii din satele noastre să aibă o viață mai bună. Este vorba despre un grant în valoare de 12 milioane de dolari, iar majoritatea echipamentului provine de la întreprinderile nipone mici și mijlocii.
Proiectul „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, realizat cu sprijinul Japoniei, are drept scop promovarea sistemelor de încălzire cu produse din biomasă, ceea ce va reduce semnificativ costurile de energie, va dezvolta sistemele de încălzire durabilă și va încuraja întrebuințarea energiei regenerabile.
Proiectul se încadrează în prevederile Strategiei Energetice 2020.
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană