Două universități se „BAT” pentru o bază de odihnă de la Vadul lui Vodă
Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea de Studii Europene din Moldova (USEM) nu pot împărți baza de odihnă „Păduricea verde” de pe malul Nistrului, din orășelul Vadul lui Vodă.
USEM s-a adresat în instanța de judecată cerând să-i fie recunoscut dreptul asupra a 40% din terenul, construcțiile și bunurile bazei de odihnă și să-i fie înregistrat la Cadastru dreptul de proprietate pentru: o saună, nouă căsuțe de odihnă și jumătate din clădirea administrativă a bazei.
La rândul ei, USM consideră că Universității de Studii Europene i se cuvin doar 15% din proprietatea comună „Păduricea verde”, iar 85% trebuie să rămână în gestiunea sa.
Dosarul se află pe rol la Judecătoria sectorului Ciocana a municipiului Chișinău.
Precizăm că USEM este succesoarea instituției superioare de învățământ „Academia de Drept din Moldova”, iar aceasta a fost una dintre cele șase instituții afiliate Universității de Stat din Moldova.
Într-un raport mai vechi al Curții de Conturi era indicat că: „USM a procurat în 1999, din mijloace speciale acumulate de la pregătirea specialiştilor, baza de odihnă „Păduricea verde” în valoare de 1,2 milioane de lei. În pofida faptului că costul acestei baze de odihnă a fost achitat în întregime de către USM, la organul cadastral teritorial Chişinău acest imobil este înregistrat după USM - 3/5 din valoarea lui, şi după „Academia de Drept” - 2/5”.
În prezent, USM și USEM se bat în instanță pentru a împărți bunurile bazei de odihnă.
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană