Două ţări vecine au închis GRANIŢA dintre ele: „Această măsură este inevitabilă”
Venezuela a închis frontiera cu Columbia pentru o perioadă de 72 de ore, în cadrul unor măsuri de a combate bandele de contrabandişti, informează site-ul postului BBC.
Preşedintele statului Venezuela, Nicolas Maduro a declarat că grupările mafiote care operează în zonele de frontieră provoacă daune majore economiei.
Multe dintre produsele subvenţionate de Guvernul socialist din Venezuela, inclusiv benzina şi motorina, sunt vândute în vederea obţinerii unor profituri imense la frontiera cu Columbia.
Duminică, Maduro a anunţat că va retrage din circulaţie cele mai valoroase bancnote, cele de 100 de bolivari, şi le va înlocui cu monede în maximum 72 de ore. Preşedintele speră astfel să oprească contrabanda şi penuria de alimente şi alte produse. Preşedintele spune că bandele care operează în zonele de frontieră nu vor avea timp să repatrieze bancnotele.
„Să distrugem mafia, înainte ca ea să ne nimicească ţara şi economia. Această măsură este inevitabilă, era necesară. Mafia va da faliment”, a declarat acesta.
Venezuela a închis majoritatea punctelor de trecere de la frontiera cu Columbia în anul 2015. Graniţa a fost parţial deschisă în anul 2016. În anul 2015, Guvernul columbian a adus acuzaţii în privinţa faptului că nu a fost consultat sau informat în legătură cu această măsură.
Columbia şi Venezuela au ajuns la un acord de a combate infracţiunile şi contrabanda de-a lungul frontierei de 2.200 de km.
Potrivit preşedintelui Maduro, frontierele vor fi redeschise după 72 de ore, după ce bancnotele de 100 de bolivari nu vor mai fi valabile.
Sursa: gandul.info
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2