Două persoane, în instanța de judecată pentru discriminare la adresa lui Stoianoglo
Direcția de Poliție a municipiului Chișinău a recepționat miercuri două sesizări care vizau cazuri de discriminare la adresa candidatului Alexandr Stoianoglo.
Mai exact, în contextul turului doi ale alegerilor prezidențiale, în cadrul căruia Stoianoglo se va duela cu Maia Sandu pentru fotoliul de președinte al R. Moldova, candidatului sprijinit de socialiști i se reproșează că este de etnie găgăuză și vorbește limba rusă în comunicarea sa curentă.
„Avem două materiale înregistrate la acest compartiment. Ieri, colegii de la Direcția de Poliție a mun. Chișinău au întocmit procese-verbale pe articolul ce prevede discriminarea motivată de prejudecată. Contravențiile au fost constatate de Poliție și urmează instanța de judecată să le examineze”, a declarat astăzi șeful Inspectoratului General al Poliției, chestorul Viorel Cernăuțeanu, într-o conferință de presă.
CITIȚI și Maia Sandu, apel către cetățenii R. Moldova care scot în evidență că Stoianoglo este găgăuz și vorbește în rusă: „Să nu împărțim oamenii după etnii, să nu învinovățim cetățenii care au votat într-un fel sau altul. Toți suntem parte din R. Moldova”
Șeful Poliției Naționale a adăugat că nu are informații potrivit cărora Alexandr Sroianoglo ar fi depus personal plângere pe motiv de discriminare.
„Premier Energy” a pregătit deja un program de DECONECTĂRI a curentului pentru cei peste 840 000 de consumatori din centrul și sudul R. Moldova, dacă după 1 ianuarie va fi deficit de energie
CSM îi va propune președintei Maia Sandu eliberarea lui Alexei Paniș din funcția de judecător
„Rusia vrea HAOS în R. Moldova și ar putea regiza un atac cu drone asupra Centralei de la Cuciurgan, prezentat ca fiind din partea Chișinăului”. SCENARIILE posibile, după ce Rusia a acuzat R. Moldova că ar pregăti „atacuri” asupra Transnistriei