Două cazuri de pestă porcină africană la mistreți, înregistrate pe teritoriul R. Moldova: Vânzarea porcilor din trei raioane, INTERZISĂ
Două cazuri de pestă porcină africană la mistreți au fost înregistrate pe teritoriul R. Moldova, de la începutul lunii martie curent.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), un caz a fost confirmat în Rezervația naturală „Pădurea Domnească” din raionul Glodeni, iar altul - în Ocolul Silvic Fălești.
Comisiile pentru Situații Excepționale ale acestor raioane efectuează în prezent controlul rezervoarelor faunei sălbatice și au introdus măsuri de carantină în zona infectată.
„Totodată, a fost suspendată total mișcarea porcilor din exploatațiile nonprofesionale din raioanele Fălești, Glodeni și Râșcani către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale, precum și plasarea pe piața a produselor și subproduselor parvenite de aici”, anunță ANSA.
Instituția mai transmite că în această lună au fost eradicate patru focare de gripa aviară, iar alte focare sunt în fază avansată de eradicare.
„Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților și, la observarea semnelor clinice, să anunțe imediat medicul veterinar. De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vă îndeamnă să procurați păsări din exploatații autorizate, însoțite de certificate veterinare în original. La fel, se recomandă evitarea procurării cărnii de pasăre, cărnii de porc, ouălor și produselor de origine animală din spații neautorizate sau de pe stradă”, este îndemnul autorităților pentru populație.
Centrale electrice cu turbine pe gaz, oferite R. Moldova de către Uniunea Europeană: CSE a activat și Mecanismului de Protecție Civilă al UE în vederea asigurării securității energetice
DOC // Guvernul COMPENSEAZĂ creșterea tarifului la energie electrică pentru agenții economici din sectorul alimentar și din industria prelucrătoare: Până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni
Maia Sandu, răspuns pentru separatistul Krasnoselski, care „distorsionează realitatea”: „Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”