07:40:49 28.11.2024
Stiri

Dosarul lui Bolboceanu, acuzat de TRĂDARE DE PATRIE, a fost trimis în judecată. Fostul deputat riscă până la 20 de ani de închisoare

Politică 04.08.2017 13:00 Vizualizări2196 Autor: Ziarul National
Dosarul lui Bolboceanu, acuzat de TRĂDARE DE PATRIE, a fost trimis în judecată. Fostul deputat riscă până la 20 de ani de închisoare


Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată cauza penală de acuzare a fostului deputat democrat Iurie Bolboceanu.

Potrivit procurorilor, Bolboceanu este acuzat că ar fi colaborat cu ofițerii Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federației Ruse, (GRU), ceea ce constituie un serviciu de spionaj străin.

În perioada octombrie 2016 – martie 2017, acesta a fost plătit de ofițerii GRU pentru a culege și livra informații de interes național, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor R. Moldova.

Informațiile furnizate de către învinuit constau în date concrete anticipative privind strategiile și tacticile unor reforme legislative naționale de importanță majoră, acumulate de la figuri politice decizionale, date personale și vulnerabilități ale persoanelor cu funcții înalte în stat, promotori ai reformelor politice, evoluția tactică a acțiunilor de implementare a Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE, spun procurorii.

Bolboceanu ar fi prezentat informații detaliate referitor la intențiile și planurile legislative ale grupurilor parlamentare de guvernământ, bazate pe date culese din interiorul formațiunilor politice, informații cu potențial strategic, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor R. Moldova.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost documentate întâlniri sistematice și clandestine, aplicarea metodelor și tehnicilor speciale de contra-filaj, utilizarea canalelor securizate și ascunse de legătură, oferirea recompenselor bănești pentru însărcinările efectuate în folosul unui serviciu străin de spionaj.

Dacă va fi găsit vinovat pentru trădare de patri, Bolboceanu riscă închisoare de la 12 la 20 de ani.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md