04:27:56 22.11.2024
Stiri

Dosarul „KULIOK”: Procuratura Anticorupție îi răspunde lui Dodon care întreabă de ce Plahotniuc și Iaralov nu sunt „alături” de el în judecată. Cum ar fi trebuit Dodon să-l scape pe Plahotniuc de dosarele sale din Federația Rusă

Actualitate 06.10.2022 15:50 Vizualizări2243 Autor: Ziarul National
Dosarul „KULIOK”: Procuratura Anticorupție îi răspunde lui Dodon care întreabă de ce Plahotniuc și Iaralov nu sunt „alături” de el în judecată. Cum ar fi trebuit Dodon să-l scape pe Plahotniuc de dosarele sale din Federația Rusă


Dosarul cunoscut opiniei publice cu denumirea „kuliok” a fost transmis joi, 6 octombrie, de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), instanța competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un președinte al Republicii Moldova.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, Igor Dodon este învinuit de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de Președinte al Republicii Moldova, în perioada lunii iunie 2019. Socialistul riscă, în acest caz, până la 15 ani de închisoare.

„Lui Igor Dodon i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 de dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, detaliază procurorii.

Acuzatorii de stat adaugă faptul că banii au fost percepuți de la Plahotniuc și Iaralov pentru a negocia, în calitate sa de președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, „condiții favorabile” Partidului Democrat din Moldova (PDM) și lui Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova între PDM și PSRM.

„Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, se mai arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

Igor Dodon a declarat astăzi, după ce a participat la o ședință de judecată în dosarul „Energocom”, că acest dosar ar fi „fabricat” în baza unor imagini făcute „ilegal”, în care martori sunt fugarii Plahotniuc și Iaralov, acuzând procurorii că se grăbesc să-i trimită cauzele penale pe numele său în judecată.

Socialistul a întrebat „de ce nu-s Plahotniuc și Iaralov alături de mine în judecată?”.

În replică, Procuratura Anticorupție menționează că în privința lui Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov și altor persoane care au participat la comiterea infracțiunilor în același dosar, dar nu a fost stabilit locul aflării acestora, urmărirea penală va putea fi finalizată în lipsa lor, după respectarea procedurilor prealabile, iar dosarul va fi trimis în judecată în absența acestora.

Totodată, în cazul altor persoane, care au participat la comiterea infracțiunilor, au acționat în complicitate cu Igor Dodon și locul aflării cărora este cunoscut, urmărirea penală continuă.

Procuratura Anticorupție mai precizează că în gestiunea acuzatorilor de stat se mai află în prezent, la etapa de urmărire penală, alte trei episoade privind învinuirea ex-președintelui Republicii Moldova de săvârșirea infracțiunilor de îmbogățire ilicită, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, dar și de trădare de patrie.

Menționăm că, pe lângă explicațiile pe care trebuie să le dea în fața judecătorilor în cadrul dosarului „kuliok”, Igor Dodon mai are de făcut drumuri către instanța de judecată în dosarul „Energocom”, fiind învinuit că, în anul 2008, atunci când deținea funcţia de ministru al Economiei şi Comerţului, ar fi aprobat un contract ilegal de achiziţie a energiei electrice, prejudiciind cetățenii R. Moldova cu peste 123 de milioane de lei, bani care au ajuns pe conturile unei companii offshore.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md