Dosarul FBI al morții lui JFK conține un document EXPLOZIV despre Martin Luther King


Un dosar secret al FBI, care îl are în centru pe activistul politic, luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din SUA, Martin Luther King, a fost declasificat de Administrația Trump.
Documentele, incluse în dosarul morții fostului președinte John F. Kennedy, îl prezintă pe King ca având legături cu Partidul Comunist și fac referire inclusiv la preferințele sale sexuale „anormale”.
Datat cu doar trei săptămâni înainte de asasinarea sa din aprilie 1968, dosarul nu cuprinde și informații legate de președintele Kennedy și nu se știe până în acest moment de ce a fost ținut secret aproape 50 de ani, arată BBC.
În cele 20 de pagini, FBI susține, printre altele, că organizația pentru drepturile afro-americanilor, fondată de King, ar fi făcut fraudă.
În același dosar se mai arată că pastorul devenit activist, distins cu Nobel pentru pace în 1964, avea legături puternice cu Partidul Comunist din SUA și chiar sprijinea în secret această formațiune.
Printre informațiile care se regăsesc în dosar se află și aceea că King ar fi avut o amantă în California, cu care ar fi avut un copil, oferită de o persoană „responsabilă” din Los Angeles.
Tot legat de viața sa privată, se menționează că a avut legături amoroase cu cel puțin patru femei, inclusiv celebra Joan Baez. Mai mult, participa adesea la orgii sexuale udate cu mult alcool, unde erau invitate și femei foarte tinere.
King este portretizat într-o lumina complet nefavorabilă, în ciuda prestigiului de care se bucura în acea perioadă. Amintim că el lupta împotrivă segregării și discriminării rasiale, depunând eforturi în lupta împotriva sărăciei și a opririi războiului din Vietnam, scrie ziare.com.
În documentul declasificat vineri se arată că King nu era deloc așa inteligent cum se credea, dimpotrivă. Deși cunoscut pentru discursurile sale înflăcărate, cel mai cunoscut fiind cel numit „I have a dream”, rostit în august 1963, FBI arată în acest document că, în realitate, alții aprobau tot ce urma să spună King, el nefiind pregătit să vorbească liber.









































































