Dosar redeschis după 14 ani: Fratele ucigașului tinerei răpite la Orhei, pe banca acuzațiilor pentru omorul unui bebeluș la Telenești
2418
Alexei Cotorobai, fratele individului condamnat pe viață pentru răpirea și omorul tinerei însărcinate de la Orhei, este din nou pe banca acuzaților.
Procuratura Generală anunță că a finalizat urmărirea penală și a transmis în instanța de judecată cazul privind uciderea unui copil de 10 luni, caz comis în februarie 2010 în raionul Telenești. Inițial fusese condamnată pentru această crimă mama copilului. Femeia a prins la curaj să facă publică nedreptatea după tragedia de la Orhei, cu implicarea lui Gheorghe Cotorobai.
Instituția precizează că este vorba despre un caz unic în practica recentă a justiției penale din Republica Moldova, redeschiderea dosarului fiind motivată de noi dovezi apărute care au impus revizuirea dosarului încheiat în 2011 prin condamnarea mamei copilului.
Procurorii au descoperit fapte și probe relevante care nu erau cunoscute anterior de autoritățile de urmărire penală, ceea ce a determinat o reevaluare aprofundată a decizii din 2010, prin care Alexei Cotorobai fusese retras de sub urmărire penală.
Datorită noilor dovezi, acea decizie a fost revocată, iar cauza penală a fost reluată împotriva lui Cotorobai, care acum este acuzat de omor.
„Această reexaminare, după mai bine de un deceniu, arată angajamentul instituției de a interveni atunci când există suspiciuni de erori judiciare sau de inechitate, chiar dacă dosarul este vechi. În anul 2024, pe baza noilor probe, Procuratura Generală a decis să ceară revizuirea unei sentințe definitive prin care mama copilului fusese condamnată anterior pentru lăsare în primejdie. În urma reevaluării, la 31 ianuarie 2025, instanța a dispus achitarea acesteia, stabilind că nu ea a comis fapta. Noua investigație, desfășurată în colaborare cu Procuratura raionului Telenești și cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații, a cuprins o gamă largă de acțiuni de urmărire penală, inclusiv în afara republicii noastre”, explică Procuratura Generală.
Alexei Cotorobai, cercetat penal pentru omor, se află în arest preventiv.
13.12.2025
07:28
180
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
413
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
541
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
526
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
534
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
525
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
640
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
458
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
622
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
629
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














