05:31:57 11.04.2025
Stiri

Dosar penal în cazul intoxicației cu insecticid de la liceul din Cuizăuca

Social 11.03.2016 10:16 Vizualizări2709
Dosar penal în cazul intoxicației cu insecticid de la liceul din Cuizăuca

Procuratura raionului Rezina a inițiat un dosar penal în cadrul căruia vor fi investigate acţiunile factorilor de decizie ai Liceului Teoretic „Ion Creangă” din satul Cuizăuca şi Centrului de Sănătate Publică din oraşul Rezina, care au gestionat prost incidentul cu intoxicaţia cu insecticid a elevilor din Cuizăuca.

Potrivit procurorilor, factorii de decizie ai acestor instituţii nu ar fi întreprins măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea consecinţelor răspândirii accidentale în instituţia şcolară a substanţei toxice şi ar fi admis revenirea elevilor la lecţii, în rezultat, astăzi fiind deja spitalizaţi 36 de elevi cu diagnoza „intoxicaţie cu insecticid”.

Amintim că, pe 3 martie curent, la Liceul teoretic „Ion Creangă” din satul Cuizăuca, raionul Rezina, o minoră a stricat din neatenţie o fiolă cu insecticid de tip BI-58, care i-a fost transmisă de către mătuşa acesteia.

După ce au inhalat vapori de insecticid, 20 de elevi ai liceului au fost internaţi în spitalul raional şi Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău cu diagnoza „intoxicaţie cu insecticid”.

Ieri, Ministerul Sănătății a anunțat că responsabilii de la liceu vor fi sancționați aspru, iar medicul-șef al Centrului de Sănătate Publică din Rezina, Ion Cheptene, a fost demis.

Decizia Ministerului Sănătății (MS) vine după ce, pe 9 martie, un alt grup de elevi de la liceul din Cuizăuca a ajuns la spital, după ce copiii s-au intoxicat din nou cu aceeași substanță chimică.

În total, 36 de copii au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat în aceeași încăpere în care, în urmă cu șase zile, a avut loc o intoxicație în grup similară.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte