18:14:26 07.01.2025
Stiri

Donald Trump a vorbit deja cu Putin și a trecut la amenințări. Ce i-a spus președintele-ales al SUA liderului de la Kremlin

Actualitate 11.11.2024 08:30 Vizualizări1396 Autor: ZiarulNational
Donald Trump a vorbit deja cu Putin și a trecut la amenințări. Ce i-a spus președintele-ales al SUA liderului de la Kremlin

Președintele-ales Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin joi, la două zile după alegerile prezidențiale. A fost prima conversație post-electorală dintre cei doi, au transmis mai multe surse pentru cotidianul Washington Post. Discuția a venit la o zi după ce Trump a sunat la Zelenski.

Donald Trump a vorbit de la Mar-a-Lago, reședința lui din Florida. În timpul apelului, l-a îndemnat pe Putin să nu escaladeze războiul din Ucraina. În același timp, i-a amintit președintelui lui de numărul mare de soldați americani care sunt staționați în Europa, au relatat pentru Washington Post oameni care știu ce s-a discutat.

Ulterior, Trump și Putin au vorbit despre pace în Europa, iar președintele-ales al SUA a zis că o să sune „în curând” la Kremlin ca să discute despre soluționarea războiului din Ucraina.

Este pentru prima dată când apar informații despre o conversație între Donald Trump și Vladimir Putin, după ce s-a aflat rezultatul alegerilor prezidențiale americane. În prima fază, Kremlinul a zis că Putin nu îl va felicita pe Trump, deoarece este liderul unei țări dușmane, care duce un război indirect contra Rusiei. Ulterior, Putin l-a lăudat pe Trump, a zis că a reacționat „ca un bărbat” la tentativa de asasinat și că este gata să discute cu el.

Guvernul Ucrainei a fost informat de acest apel telefonic și nu a avut ceva de obiectat. Era deja clar pentru liderii de la Kiev, a scris Washington Post, că Trump îl va contacta pe Putin ca să discute despre Ucraina.

Această discuție a lui Donald Trump cu Vladimir Putin nu s-a făcut cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md