Doi candidați la funcția de președinte al Curții de Conturi
Membrii Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice au admis doi candidați la proba interviului în cadrul concursului pentru selectarea candidaților la funcția de președinte al Curții de Conturi.
Este vorba despre Marin Gospodarenco, fost șef de direcție la Curtea de Conturi și actual expert în finanțe la o organizație neguvernamentală, și Tatiana Șevciuc, membră a Curții de Conturi, fiind numită în această funcție de către Parlament în 2022.
În total, la concurs au participat trei persoane, iar una a fost descalificată din cauza faptului că a depus un dosar incomplet.
Comisia parlamentară de control al finanțelor publice a solicitat Serviciului de Informații și Securitate informații despre cei doi candidați la funcția de președinte al Curții de Conturi admiși pentru proba de interviu, iar Autorității Naționale de Integritate și Centrului Național Anticorupție - certificatul de integritate și, respectiv, certificatul de cazier privind integritatea profesională a celor doi.
Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi propus Parlamentului spre numire în funcția de președinte al Curții de Conturi. Potrivit legislației, preşedintele Curții de Conturi este numit de Parlament pe un termen de 5 ani, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”