05:34:10 26.11.2024
Stiri

Dodon ȘTIE mai bine decât Pavel Filip ce se întâmplă în PD? Președintele a DEZVĂLUIT că o coaliție dintre PSRM și PD ar putea fi formalizată

Politică 09.01.2020 10:14 Vizualizări2778 Autor: Ziarul National
Dodon ȘTIE mai bine decât Pavel Filip ce se întâmplă în PD? Președintele a DEZVĂLUIT că o coaliție dintre PSRM și PD ar putea fi formalizată


Președintele Igor Dodon crede că sunt șanse mici ca Guvernul Chicu să pice în acest an și nu exclude că ar putea fi formalizată o coaliție parlamentară dintre PSRM și PD. Șeful statului afirmă că Guvernul Ion Chicu are șanse mari să lucreze până la alegerile parlamentare ordinare din 2023 și să fie susținut puternic de parlamentarii socialiști și cei democrați.

„Nu cred că e posibilă demiterea Guvernului prin această moțiune (a opoziției n.r.). Motivele invocate de opoziție sunt pretexte populiste ieftine, nu există argumente serioase. În ceea ce privește PD, eu operez doar cu abordări pragmatice. Eu cred că PD a început un proces intern de reformare, a început să se desprindă de Plahotniuc și de modul greșit de a face politică. Conducerea partidului are voința să facă schimbări. Mai există câțiva deputați acolo care au în continuare o comunicare intensă cu Plahotniuc și chiar cu Șor, dar numărul lor este mic și o eventuală încercare a lor de a readuce PD la vechile obiceiuri rele nu cred că vor reuși”, a declarat Dodon într-un interviu pentru tribuna.md.

Dodon lasă să se înțeleagă că știe tot ce se întâmplă în PD. „Această mică grupare a încercat să preia controlul în partid, poate mai încearcă și acum, în speranța că poate să vină apoi la negocieri cu PSRM și prin șantaj să impună anumite decizii. Este exclus ca așa ceva să se întâmple și vom merge în anticipate dacă cineva încearcă astfel de intrigi și cred că după anticipate PD va pierde cel puțin jumătate din reprezentanța sa parlamentară sau va rămâne în afara Parlamentului. Noi suntem pregătiți pentru orice scenarii și avem pregătite acțiuni în funcție de situație”.

De asemenea, șeful statului spune că ar fi bine ca PD să facă parte, oficial, din coaliția de guvernare.

„Consider că democrații au nevoie și ei de participarea directă sau indirectă la o guvernare, care să fie stabilă și de succes. Ei înțeleg foarte bine că alternativa este doar una singură - alegerile anticipate. Pentru socialiști nu e un scenariu rău, dar e o nouă perioadă de instabilitate pentru țară, care trebuie și poate fi evitată. Mai mult, probabil PD își dorește o reformare internă serioasă ca să poată fi cândva chiar parte activă a unei guvernări de succes, ceea ce i-ar ajuta să treacă peste situația complicată în care s-au pomenit. Deci, eu privesc această colaborare parlamentară dintre PSRM și PD strict prin prisma pragmatismului politic. Cele două partide nu au o colaborare politică acum, dar lucrează pe o platformă socială amplă, creată în susținerea unui guvern care să muncească pentru oameni. La această etapă, o astfel de colaborare pe o formulă tehnică, cred că, este chiar mai puternică și poate fi mai eficientă decât una politică, dar nu exclud că dacă PD va încheia cu bine procesul de reformare, lucrurile să evolueze și în zona politică prin asigurarea unei guvernări stabile până la alegerile parlamentare ordinare din 2023”, a conchis președintele Dodon.

De menționat că liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că Igor Dodon ar controla mai mult din jumătate din fracțiunea PD din Parlamentul R. Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md