Dodon RĂSPUNDE – s-a întâlnit sau nu cu Vlad Plahotniuc în Grecia: „Este un lucru bun că nu mai este în SUA”
Candidatul la funcția de președinte, Igor Dodon, susține că Vlad Plahotniuc ar fi fost „ultima oară în Grecia în 2016” și, astfel, nu putea să aibă loc o întrevedere cu acesta în cadrul vizitei sale pe Muntele Athos de la sfârșitul lunii august curent. Totodată, Dodon infirmă că ar fi discutat direct sau prin interpuși cu Plahotniuc și Ilan Șor, în vederea formării unei noi majorități parlamentare.
Întrebat dacă ar fi bătut palma cu Plahotniuc și Șor în vederea creării unei coaliții, pentru a se menține la guvernare, Dodon s-a arătat iritat. „Dacă o să comentăm toate aberațiile care sunt în spațiul public și sunt promovate intens, mai ales în context electoral, atunci noi nu ne vom putea preocupa cu lucrurile importante pe care oamenii le așteaptă”, a declarat Igor Dodon într-un interviu pentru Europa Liberă.
Candidatul a mai fost întrebat dacă s-a întâlnit cu Plahotniuc „în Grecia sau Turcia”, după ce ultimul a plecat din SUA.
„Din nou fake news-uri aruncate, pe care dvs. le promovați. Doar a ieșit INTERPOL-ul din Grecia și a spus că Plahotniuc a fost ultima dată în 2016 în Grecia și nu a fost anul trecut... Dar tv-urile de dreapta, promovate intens cu fonduri europene, promovează fake news-urile și multe alte lucruri. Am menționat de multe ori și repet încă o dată: nu poate fi niciun fel de dialog cu aceste persoane. Nu poate fi. Noi nu pentru aceasta am riscat anul trecut, în luna iunie, cu viața personală și a familiei, pentru ca să revenim la discuții cu astfel de persoane. Lucrul acesta e simplu și foarte clar. Eu nu-mi doresc să se revină la ceea ce a fost anterior. Eu nu vreau să vină acel regim, eu nu vreau instituții capturate... Eu nu voi permite niciodată acest lucru. Nici eu nu voi face așa ceva, dar atât timp cât voi fi președinte nu voi permite nici altora”, a precizat sursa citată.
Citește și: INTERVIU // Cu ce acte circulă Vlad Plahotniuc prin Europa? Șeful INTERPOL de la Chișinău: „Foarte multe state ne-au comunicat că Plahotniuc nu figurează la traversări de frontieră. Și aici vorbesc practic de toate statele europene”
Igor Dodon consideră că este un lucru bun că Plahotniuc nu mai este în SUA, în contextul în care organele de drept au făcut demersurile necesare pentru ca acesta să fie extrădat.
„Este un lucru bun că nu mai este în SUA. Partenerii noștri americani au înțeles, probabil, care sunt riscurile pentru a menține în continuare o astfel de persoană pe teritoriul lor. Probabil i-au arătat spre ușă, nu știu, eu detalii nu cunosc. Acum înțeleg că fuge dintr-o țară în altă țară, dar acest fapt, că nu mai este acolom confirmă ce am spus eu anterior – că nimeni nu va putea să fugă de justiție. Nu poți să fugi toată viața din țară în țară, pentru că s-au făcut toate demersurile către țara cutare și în Turcia, și mai departe. Oricum va fi găsit și adus acasă, mai devreme sau mai târziu. Noi ne dorim mai devreme. Dar de aceasta se ocupă procuratura, organele de anchetă și eu cred că vor reuși”, a punctat Igor Dodon.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2