Sistemul bancar al R. Moldova poate fi ARUNCAT în aer din nou. Președintele propune să se ia un MILIARD de dolari din rezervele valutare ale BNM: „Dacă Plahotniuc a furat un miliard, de ce Dodon să nu o poată face?”
Președintele Igor Dodon propune ca să fie retras un miliard de dolari din rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM), iar banii să fie redirecționați pentru reparația drumurilor și alte investiții în infrastructură. Ideea președintelui este desființată de către un deputat PAS. „Cu mâna proprie, Igor Dodon distruge mitul: Dodon - specialist în economie”, spune Dumitru Alaiba.
Dodon susține că i-a transmis guvernatorului BNM, Octavian Armașu, mesajul că o bună parte din rezerva de stat ar trebui redirecționată în investiții. „Noi avem trei miliarde de dolari rezerva valutară a statutului. Acestea trei miliarde știți unde se află? Pe cont la Washington. Tot la americani stau. Să luăm o parte din banii aceștia și să-i vârâm în economie. Să facem drumuri, să facem ceva să lucreze economia”, a menționat ieri-seară Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul N4.
Potrivit șefului statului, rezerva valutară a R. Moldova depășește cu mult suma critică. „Eu știu că rezerva aceasta trebuie să acopere trei luni de export, dar ea deja este acoperită de cinci ori… Hai să lăsăm acolo un miliard sau două… Să nu mai căutăm bani nu știu pe unde. Noi avem banii noștri și hai să-i investim”, a spus economistul Igor Dodon.
Oficialul afirmă că decizia aceasta de retragere a banilor trebuie luată de Guvern, cu acordul FMI. „Noi nu avem acces la banii noștri… Vă imaginați ce prostie? Pentru a lua bani de la FMI, trebuie să majorăm tarifele. Banii respectivi ajung tot la ei pe cont. Dar pentru ce nouă asta? Da, noi vrem să fim prieteni cu FMI, dar când îți sunt sucite mâinile… O să găsim bani în altă parte”, a punctat Dodon.
Această abordare a președintelui i-a uimit pe unii economiști, dar și pe politicieni.
„Cu mâna proprie, Igor Dodon distruge mitul „Dodon - specialist în economie”. A zis „hai să mai scoatem un miliard din BNM”. Dacă Plahotniuc a furat un miliard, de ce Dodon să nu o poată face, se gândește el. Riscurile unei asemenea inițiative sunt clare unui tânăr absolvent de facultate”, menționează deputatul PAS, Dumitru Alaiba.
Acesta amintește ce înseamnă dispariția unii miliard de dolari din rezervele BNM.
„Ca să nu inventăm, ne putem uita la efectele unui alt miliard dispărut din BNM. De asemenea, în această intervenție văd falsuri și atacuri la adresa partenerilor care nu au permis țării astea să falimenteze timp de 30 de ani (pentru că nu Rusia ne-a finanțat). Și mai și atentează prin asemenea declarații la independența BNM. BNM s-a pretins independent în ultima jumate de an. Să vedem cum își apără independența acum. Sunt obligați să o facă, public. Să vedem acum, domnul Armașu, cum protejați independența instituției. Deci este clar. Acesta este Dodonul preelectoral. Un populist și un generator de minciuni. O face din slăbiciune și din lipsa de substanță și viziune. Când ești slab și nu prea știi încotro să o iei, începi a genera tâmpenii”, a conchis Alaiba.
Și fostul premier Ion Sturza crede ironizează pe seama acestei idei sonorizate de „un doctor în economie”.
„Rezerva valutară a statului este destinată stabilității macroeconomice, inclusiv a valutei naționale. Axiomă. De ea, de rezervă, nu se atinge nimeni. Acest lucru este garantat prin independența BNM. Vine locatarul Președinției și împrăștie ceea ce nu-i aparține. Să știți, aceasta nu este o „idee” nouă. Cu așa aberații veneau și mentorii spirituali ai domnului Dodon din administrația lui Voronin. Mentori care și-au pus și ei osul la furtul miliardului! Realizat cu brio de Șor&Co. Ni se pregătește ceva în taină? După „operațiunea” cu AIC, nu m-aș mira! Hai că se poate și mai al dracului decât furtul miliardului”, a comentat Sturza pe Facebook.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți