06:40:09 23.11.2024
Stiri

Dodon promovează în funcția de președinte al R. Moldova un cetățean al ROMÂNIEI. „Stoianoglo, „de la privet, Slava!”, până la „kuliokul” lui Dodon. A devenit un „instrument” electoral al unui stat străin, stat AGRESOR”

Actualitate 01.10.2024 15:01 Vizualizări2089 Autor: ZiarulNational
Dodon promovează în funcția de președinte al R. Moldova un cetățean al ROMÂNIEI. „Stoianoglo, „de la privet, Slava!”, până la „kuliokul” lui Dodon. A devenit un „instrument” electoral al unui stat străin, stat AGRESOR”


Candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, este cetățean român cu acte în regulă încă din 2018. Acest lucru a fost confirmat astăzi chiar de candidatul înaintat de Igor Dodon la funcția de președinte.

Deși anterior liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat că este „nonsens” faptul că preşedintele R. Moldova poate deţine şi cetăţenia altui stat, referindu-se la Maia Sandu, acum sprijină un cetățean al României, care a depus jurământul la Chișinău, pe 15 mai 2018.

Alexandr Stoianoglo a recunoscut astăzi că deține cetățenia României. În același timp, acesta a spus că primele persoane în stat ar trebui să dețină doar cetățenia R. Moldova.

„Aproximativ 1,5 milioane de cetățeni moldoveni au obținut o altă cetățenie - română, rusă, bulgară – nu din lipsă de loialitate pentru Patrie, ci din necesitatea accesului la piața muncii, motive familiale sau la alte beneficii sociale și economice. Statele care au oferit aceste oportunități merită să fie tratate cu respect. Obținerea cetățeniei române de către mine a fost o decizie transparentă, luată într-un context apolitic și niciodată nu am ascuns acest lucru. Faptul deținerii dublei cetățenii este indicat inclusiv în actele depuse la Comisia Electorală Centrală. Rămân pe poziția că legislația noastră trebuie modificată, pentru ca primele persoane în stat să dețină doar cetățenia moldovenească”, a scris Stoianoglo pe Telegram.

Fostul prim-ministru, Ion Sturza, regretă faptul că „românul” Alexandr Stoianoglo a acceptat „kuliokul” lui Dodon și a ajuns „instrumentul” Federației Ruse.

„Domnul Stoianoglo - cetățean român. Statul român este un stat de drept. El are grijă de cetățenii săi. Practic nu sunt cazuri de deposedare de cetățenie. Așa că nu se va întâmpla nimic nici cu cetățenii Chicu, Țîrdea, Stoianoglo și încă o bună parte din proruși (a se citi pro-război) din politica moldovenească. Această disonanță cognitivă denotă o fățărnicie periculoasă, care trebuie taxată, inclusiv la alegeri. Și atât. Îmi pare foarte rău încotro au luat-o viața și cariera domnului Stoianoglo - „de la privet, Slava!”, până la „kuliokul” lui Dodon. De la o speranță cu mult talent nativ, la un „instrument” electoral al unui stat străin, stat agresor. Păcat. Nimic în viață nu trebuie să faci din disperare sau ură. Aici s-a terminat cariera „politică” a lui Alexandru. Privet Igoriu…”, a scris Sturza pe Facebook.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md