Dodon pleacă peste hotare: Are programată o întâlnire cu premierul rus, Dmitri Medvedev
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, efectuează o vizită de lucru la Istanbul, în cadrul căreia va participa la lucrările celui de-al 25-lea Summit al Şefilor de Stat și de Guvern al Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră.
Potrivit Președinției, la Istanbul, Igor Dodon se va întâlni cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu cel al Greciei, Prokopis Pavlopoulos, cu vicepreședintele Bulgariei, Iliana Iotova, dar și cu premierul rus Dmitri Medvedev.
Tot în Turcia, Dodon se va întâlni cu reprezentanți ai diasporei moldovenești din Istanbul.
Menționăm că, de la preluarea mandatului, Igor Dodon a fost în vizite oficiale de trei ori în Federația Rusă și o dată la Bruxelles.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi