De ce a ales Dodon să candideze „independent”, însoțit de socialistul Batrâncea la CEC: „Cuvântul trădat nu-mi place. Noi am avut dezbateri cu toți juriștii două-trei luni... Riscam să-mi fie ANULATĂ victoria”


Președintele Igor Dodon recunoaște că era decis de mai mult timp să candideze pentru al doilea mandat de șef al statului, dar a avut „frământări foarte mari” în ultimele luni, deoarece trebuia să aleagă dacă să fie înaintat de PSRM sau să candideze independent.
În pofida faptului că PSRM l-a desemnat în calitate de candidat la un nou mandat de președinte, Igor Dodon spune că nu a trădat formațiunea atunci când a ales să fie, oficial, candidat independent.
„Cuvântul trădat chiar nu-mi place. Eu nu pot, conform legii, să fiu candidat din partea PSRM. A fost introdusă restricția că președintele țării nu poate fi membru de partid. Mai mult ca atât, în luna februarie anul trecut a fost o decizie a Curții Constituționale, care spune foarte clar că, dacă președintele țării se implică în activitatea unui partid politic sau partidul politic se implică în activitatea electorală a președintelui, atunci acest lucru este anticonstituțional”, a explicat astăzi Igor Dodon.
Șeful statului este convins că opoziția abia aștepta ca dânsul să fie înaintat de PSRM.
„Dacă mergeam din partea PSRM, atunci imediat unii oponenți de pe dreapta, ei așteptau lucrul acesta, ei sperau foarte mult că voi fi propus de partid... Mergeau la CC și, acum sau după alegeri, în caz de câștig, urmau să fie anulate rezultatele alegerilor, pentru că eu am încălcat legislația și deciziile anterioare ale CC. Noi am examinat detaliat, credeți-mă. Noi am avut dezbateri cu toți juriștii timp de două-trei luni cum să merg: din partea partidului sau independent. Când am analizat toate riscurile, pentru că vor fi mulți doritori ca să anuleze victoria lui Dodon pentru al doilea mandat... Am analizat toate riscurile și a fost luată decizia legală de a merge în calitate de independent, cu suportul PSRM”, a adăugat liderul neformal al PSRM.









































































