Dodon la cap

Trustia, elegii politikoase

Ieri, noul nostru director Ingvar Dunduc a scos steagul UE de pe sediul casei de nebuni, ca să rămână doar steagul ospicial stăpân. Salonul nostru s-a impacientat ca o bancă națională prădată ziua-n amiaza mare, ne obișnuisem să ne fluture deasupra capului două steaguri neobosite, când eram scoși la plimbări gnoseologice. Însă fâlfâitul steagului UE ne părea mai viguros, mai viril, ne ridica moralul, ne făcea mai coerenți, mai constructivi, mai opimiști. Cercul de stele aurii pe fundal albastru dădea o notă de farmec, de mister realității cu țânțari și ploșnițe, ne lumina tunelul existențial cu miros de clorură de sodiu picurând în orele nocturne cu pană de curent… Doar Colesovnazadov aprobă schimbarea ontologică: „Trebuie să fim patrioți, să onorăm steagul ospicial, să iubim casa de nebuni! Ea are viitor! Vom trăi cu atât mai bine, cu cât ne vom iubi mai mult ospiciul!”. Dar cum să iubești o patrie cu dampf de formol și acreală chișetică n-aveam idee! „Ești Dodon la cap?” – se revoltă Cozonac.

Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva dl Dunduc a urmat exemplul lui Dodon, care dăduse primul jos steagul UE de pe Președinție în prima zi de președinție? Dacă e așa, atunci e firesc și e în regulă. Dar dacă nu? Dacă Dunduc a făcut-o din propria inițiativă? Oare nu ar însemna aceasta că Dodon și Dunduc gândesc la fel?

Al vostru cimbric, chersonez, Ion Buraga