Dodon JUSTIFICĂ simbolurile „Z” și „V” ale RĂZBOIULUI pornit de Putin în Ucraina, după ce autoritățile au admis că însemnele care propagă VIOLENȚA vor fi interzise. Socialistul insistă pentru un marș al „VICTORIEI” în Chișinău de 9 mai
Însemnele războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina – „Z” și „V” - ar putea fi interzise în R. Moldova. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că însemnele care propagă violența și războiul și nu au nimic cu simbolurile R. Moldova vor fi interzise. De partea cealaltă, fostul președinte prorus al R. Moldova, Igor Dodon, spune că o asemenea decizie ar însemna „o lipsă de respect față de cetățenii republicii noastre”.
Potrivit lui Grosu, Parlamentul ar putea aproba o lege prin care să fie interzise simbolurile care promovează războiul. „Eu zic să avem puțină răbdare, noi suntem pe aceeași undă cu toată societatea. Simbolurile, însemnele, tot felul de lucruri care propagă violență nu au loc în societatea moldovenească. Toate cele care propagă violența și războiul, care provoacă și promovează războiul și nu au nimic în comun cu simbolica statului vor fi interzise”, a declarat aseară Grosu, în cadrul unei emisiuni de la Tv8.
Socialistul Igor Dodon, care nu a fost primit în vizită de niciun stat civilizat atât timp cât a fost președinte, a reacționat imediat și a încercat să justifice simbolurile folosite de armata lui Putin care ucide civili în Ucraina, inclusiv copii și femei.
„Guvernanții slabi, cărora nu le ajunge profesionism și competență pentru a face față problemelor sociale și economice ale propriului popor, încep lupta împotriva istoriei, simbolurilor, monumentelor, bisericii… Intenția de a interzice ziua victoriei și panglica Sf. Gheorghe reflectă iresponsabilitatea guvernării și o lipsă de respect față de cetățenii republicii noastre. Astfel de încercări au fost întreprinse și de alți conducători incapabili în ultimele decenii. Sunt sigur că poporul R. Moldova va putea apăra memoria sa istorică. 9 mai în Moldova este o dată importantă. În această zi, întreaga republică participă la marșul victoriei. Acesta nu este un eveniment de partid și nici politic. Astfel cinstim memoria ostașilor sovietici, a taților și bunicilor noștri care au învins în marele război pentru apărarea patriei și au adus pacea pe pământul nostru. Sunt sigur că, pe 9 mai, toată republica, majoritatea cetățenilor noștri vor participa la marșul victoriei”, a scris Dodon pe Facebook, care nu a condamnat până acum agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei.
Ministrul de Externe al Franței delegat pentru Europa, discuții cu studenții USM de la filierele francofone: Proiecte pentru dezvoltarea profesională a tinerilor din R. Moldova
,,Votul util împotriva PSD și AUR este Ciucă, nu Lasconi": Argumentele lui Adrian Papahagi
FOTO // Trupa „Ghioceii” din Mingir, condusă de Mihail Sîrbu, este aplaudată în R. Moldova și peste hotare. Mulți elevi din satul Mingir devin actori profesioniști