Dodon încearcă să ÎMPIEDICE în continuare desfășurarea scrutinului parlamentar: „Pentru alegeri s-au dat 70 de milioane de lei… să se încadreze în această sumă”
Guvernul în exercițiu, dominat de oamenii lui Igor Dodon, ar putea să nu mai aloce niciun leu pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, sugerează liderul socialiștilor. Pentru alegeri au fost alocate până acum 70 de milioane de lei, însă Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat, suplimentar, 22,468 de milioane de lei, bani destinați pentru acoperirea indemnizațiilor plătite funcționarilor electorali.
Chestiunea a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 30 iunie curent, dar a fost amânată, pentru că ar mai fi nevoie de „definitivări” în ministere, a anunțat premierul interimar Aureliu Ciocoi.
„În aceste zile au început din nou discuțiile despre secțiile de votare de peste hotare, să dăm bani suplimentari pentru alegeri… Eu nu vreau să comentez cererile sau aceste solicitări. Eu nu spun că trebuie sau nu trebuie. Guvernul și CEC urmează să decidă. Pentru alegeri s-au dat 70 de milioane de lei… Lasă să se încadreze în 70 de milioane de lei și să facă alegerile. Nimeni nu-i împiedică. Alegerile sunt peste câteva zile, într-o săptămână”, a spus astăzi Dodon, în cadrul unei intervenții pe rețelele de socializare.
Acesta a adăugat că în Fondul de rezervă al Guvernului trebuie să rămână niște bani, mai ales că nu e clar dacă viitorul Guvern al R. Moldova va fi învestit foarte repede. Totuși, Dodon a solicitat, în aceeași intervenție, ca cele 30 de milioane de lei să fie acordate agricultorilor afectați de calamitățile naturale.
„Să golim acum Fondul de rezervă de 30 de milioane și ceva de lei și să rămânem fără bani în următoarele luni? Cine știe când va fi format guvernul. Cine știe dacă va fi găsit un compromis. Dar poate președintele va bloca orice proces politic. În cazul acesta ce facem? Rămânem fără bani în Fondul de rezervă, dar suntem la jumătate de an. Cu banii respectivi trebuie ajutați agricultorii”, a declarat socialistul.
Menționăm că pentru organizarea alegerilor parlamentare din februarie 2019, Guvernul a alocat circa 110 milioane de lei, iar a alegerilor prezidențiale din anul 2020, pe care Dodon le-a pierdut - peste 149 de milioane de lei.
CEC a estimat cheltuielile pentru scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie la 125 de milioane de lei.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei