04:30:13 23.04.2025
Stiri

Dodon i-a sugerat președintelui Italiei să introducă obligativitatea prezentării de către cetățenii R. Moldova a unui test pentru COVID-19, dacă vor să intre în acest stat

Actualitate 29.07.2020 16:53 Vizualizări15074
Dodon i-a sugerat președintelui Italiei să introducă obligativitatea prezentării de către cetățenii R. Moldova a unui test pentru COVID-19, dacă vor să intre în acest stat
Poză simbol

Președintele Igor Dodon l-a rugat astăzi pe președintele Italiei, Sergio Mattarella, în cadrul unei convorbiri telefonice, să permită intrarea cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul acestui stat.

Totuși, șeful statului i-a sugerat oficialului italian ca cetățenii R. Moldova să fie obligați să prezinte certificate de testare la COVID-19 și să efectueze, în caz de necesitate, testări repetate imediat după intrare în Italia.

„Am constatat cu regret că pandemia COVID-19 a stopat schimburile existente anterior între țările noastre, inclusiv la capitolul circulației libere a persoanelor. În acest context, m-am adresat Președintelui Mattarella cu rugămintea de a permite intrarea cetățenilor Republicii Moldova în Italia cu condiția prezentării certificatelor de testare la COVID-19 și efectuării, în caz de necesitate, a testări repetate imediat după intrare în Italia”, a scris Dodon pe Facebook.

Menționăm că autoritățile italiene mențin restricții de intrare în Italia pentru cetățenii Republicii Moldova până pe 31 iulie 2020. Totodată, rămân în vigoare reglementările prin care se interzice intrarea în Italia a persoanelor care în ultimile 14 zile s-au aflat sau au tranzitat Republica Moldova.

Zborurile directe și indirecte către și dinspre Republica Moldova rămân suspendate. Restricțiile sunt valabile și pentru transportul terestru.

Cetățenii italieni, ai statelor Uniunii Europene, ai statelor Acordului Schengen, Marii Britanii, Andorrei, Monaco, San Marino și ai Statului Vatican, cu reședință/domiciliu în Italia, care au călătorit în R. Moldova, pot intra în Italia după completarea unei declarații și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri
22.04.2025 14:46 786 Dolarul american se prăbușește

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte