Dodon, DESFIINȚAT cu câteva luni înainte de prezidențiale: „Este cel mai SLAB președinte de la independență încoace. Este indezirabil în marile capitale europene, un OBSTACOL pentru dezvoltarea relațiilor strategice și pentru REFORME”
„Igor Dodon este cel mai slab și cel mai ineficient președinte, șef de stat al R. Moldova de la independență încoace. Dl Dodon este indezirabil în marile capitale europene; dl Dodon este un obstacol pentru dezvoltarea relațiilor strategice cu vecinii noștri imediați – România și Ucraina; dl Dodon, din păcate, este un obstacol pentru reforme și o demonstrează ultimele evoluții din reforma justiției, o demonstrează și modul în care el, împreună cu partenerii săi democrați, s-a debarasat de Guvernul Sandu, unul dintre cele mai reformatoare guverne din ultimul timp din țara noastră”, consideră expertul în probleme de politică externă Victor Chirilă.
Chirilă a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă de ce se numără printre criticii președintelui Igor Dodon.
„Într-adevăr sunt critic la adresa politicii externe a actualului Guvern și, în special, a politicii promovate de Igor Dodon, pentru că ea nu corespunde intereselor naționale ale țării. Și chiar dacă în ultimul timp ei încearcă să se prezinte ca o guvernare proeuropeană, o guvernare care își propune să implementeze Acordul de Asociere, o guvernare care încearcă să unească Vestul și Estul, transformând R. Moldova într-un fel de pod, ei nu se bucură de încrederea partenerilor occidentali. Și nu se bucură nu pentru că declarațiile ar fi proaste, ci pentru că declarațiile n-au suport real, partenerii noștri se uită în special la fapte, iar faptele, din păcate pentru noi toți, vorbesc în defavoarea țării și în defavoarea, în special, a dlui Dodon”, menționează Chirilă.
De asemenea, asupra lui Dodon planează o mulțime de suspiciuni de influență externă, în special din partea Moscovei, ceea ce deloc nu contribuie la credibilitatea dânsului, spune Victor Chirilă.
Expertul explică ce reprezintă întâlnirile cu care se laudă Igor Dodon, după unele evenimente cu participarea mai multor șefi de state și de guverne.
„Forurile internaționale sunt benefice pentru R. Moldova. Noi trebuie să fim prezenți acolo și cred că e bine să fim prezenți nu doar fizic, dar și prin luări de poziție, formularea intereselor noastre, prin discuții bilaterale care pot să aibă loc pe marginea acestor evenimente multilaterale. Din păcate, nu se observă acest lucru în urma participării dlui Dodon la astfel de evenimente internaționale. El vorbește doar de discuții neformale, or aceste discuții neformale nu sunt pregătite din timp, nu au o agendă clară, nu se semnează niciun document, rareori se ajunge la niște înțelegeri serioase pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale. Deci, ele sunt importante, dar mult mai importantă pentru R. Moldova este dezvoltarea relațiilor bilaterale. Și în acest context, dlui Dodon, în calitatea sa de șef de stat, îi revine un rol important, însă deoarece nu se bucură de încredere, el nu poate să valorifice statutul său în interesul R. Moldova”, precizează sursa citată.
În opinia lui Victor Chirilă, deseori Igor Dodon spune una, dar face cu totul altceva.
„De cele mai dese ori face declarații contradictorii. Să luăm de exemplu România. Dânsul se adresează fraților noștri de peste Prut cu titlul de „frați”, ceea ce nu-l caracterizează pe Dodon și ceea ce nu-i caracterizează pe reprezentanții PSRM. Foarte recent dânsul declarase că România a ocupat Basarabia în 1941, făcând abstracție de adevăratele fapte ale istoriei, făcând abstracție și de Tratatul Ribbentrop-Molotov. Dl Dodon ar trebui să facă un pic de ordine în declarațiile pe care le face și mai mult să le coordoneze cu faptele sale. Deci, el este plin de contradicții, este plin de contradicții și atunci când vorbește despre integrarea noastră europeană, despre implementarea Acordului de Asociere. Se pronunță pentru implementarea Acordului de Asociere, dar în același timp guvernarea pe care dânsul o reprezintă bate pasul pe loc atunci când e vorba de reforma justiției. Ba mai mult, se constată regrese în ultimul timp. Consiliul Europei vorbește despre lipsa unei viziuni strategice a acestei reforme, se vorbește despre regrese la capitolul reforma procuraturii, avem regrese la capitolul transparență și multe, multe altele. De aceea, dl Dodon ar trebui să facă un pic de ordine în declarațiile pe care le face și mai mult să le coordoneze cu faptele sale, or la capitolul fapte dânsul rămâne repetent”, a conchis Victor Chirilă.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2