00:14:21 23.11.2024
Stiri

Dodon este convins că NU a încălcat nimic atunci când i-a TELEFONAT președintelui Curții Constituționale și i-a cerut EXPLICAȚII despre decizia aprobată de judecători cu privire la legile asumate de către Guvernul Chicu

Politică 14.04.2020 12:00 Vizualizări2143 Autor: Ziarul National
Dodon este convins că NU a încălcat nimic atunci când i-a TELEFONAT președintelui Curții Constituționale și i-a cerut EXPLICAȚII despre decizia aprobată de judecători cu privire la legile asumate de către Guvernul Chicu Facebook


Președintele Igor Dodon este convins că nu a încălcat nimic atunci când a decis să-i telefoneze președintelui Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, pentru a-i cere explicații cu privire la suspendarea legii votate prin asumare de răspundere de către Guvernul Chicu. Chiar dacă ulterior legea votată de Guvernul Chicu a fost declarată neconstituțională pentru încălcare de procedură, șeful statului crede că acest „agiotaj politic” nu are niciun sens.

Citeșteși: Țurcan de la CC cheamă jurnaliștii să le spună de ce i-a raportat lui Dodon cum au votat colegii săi în privința legii aprobate de Guvern prin asumare de răspundere, declarată neconstituțională

„Șeful statului a discutat la telefon cu președintele Curții Constituționale exclusiv după adoptarea de către magistrați a Deciziei nr.39/2020 (prin care legea a fost suspendată până la examinarea în fond a cauzei - n.r.). De notat că scopul discuției l-a constituit informarea președintelui țării, din prima sursă, despre esența și consecințele juridice ale deciziei adoptate, în special pe dimensiunea perspectivei asigurării sociale a sute de mii de concetățeni aflați în dificultate. Dialogul purtat cu președintele Înaltei Curți nu a vizat în niciun fel secretul deliberării. Or, legea prevede expres că decizia de suspendare a actului contestat se adoptă cu votul majorității simple. Deci, în lipsa acestor voturi era imposibilă adoptarea deciziei în cauză”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

CITIȚI și Guvernul îşi va asuma din nou răspunderea pe legile declarate NECONSTITUŢIONALE. Argumentele premierului Chicu

Potrivit sursei citate, Igor Dodon a enunțat public concluzia discuției cu Vladimir Țurcani, „cu scopul oferirii clarității și speranței acelor categorii sociale, mediului de afaceri, precum și tuturor cetățenilor care așteaptă soluțiile oferite de legea suspendată”.

CITIȚI și VIDEO // Un deputat DEZVĂLUIE „șopârlele” ASCUNSE de guvernare în ASUMAREA de răspundere: „Hoților, BANDIȚILOR... Plahotniuc a fugit, iar voi ați rămas în locul lui. Cineva va fugi din țară sau va sta la PUȘCĂRIE...”

„Deși istoria constituționalismului R. Moldova cunoaște suficiente exemple când magistrații au exprimat opinii publice în privința spețelor examinate, aceste cazuri nu s-au soldat cu un asemenea agiotaj politic. Dialogul interinstituțional al președintelui R. Moldova se circumscrie în exercițiul separării și colaborării puterilor, dar în special demonstrează responsabilitatea preşedintelui ţării în faţa naţiunii”, se mai spune în comunicatul Președinției.

Citește și: DOC // Jocul coaliției din Parlament dintre PSRM și PD a „îngropat” legea Guvernului Chicu. CC: „Nu a fost respectată cea de-a doua etapă care prevede obligația prezentării proiectului de lege în fața Parlamentului”

Menționăm că Igor Dodon a declarat, pe 10 aprilie curent, că a vorbit la telefon cu Vladimir Țurcan, care i-a spus că, în opinia sa, legea respectivă trebuie să rămână în vigoare și i-a raportat cum au votat colegii săi judecători de la CC, atunci când documentul a fost suspendat până la examinarea cauzei în fond. Ulterior, Vladimir Țurcan s-a autorecuzat de la examinarea cauzei în fond.

„Eu recunosc că ieri (pe 9 aprilie - n.r.) i-am sunat domnului Vladimir Țurcan să-l întreb ce s-a întâmplat. Înțeleg că patru membri ai CC au votat pentru suspendarea asumării de răspundere. Domnul Țurcan a votat împotrivă și are o opinie separată. El crede că legile trebuie să intre în vigoare. Curtea ar putea să suspende câteva articole, dar nu legile în întregime”, a afirmat Dodon săptămâna trecută.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md