Dodon, COBORÂT cu picioarele pe pământ. „Întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce se întâmplă la ora actuală și ce se va întâmpla în R. Moldova în lunile care urmează aparține celor care dețin puterea de stat”
„Igor Dodon, ca de obicei, trișează. Întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce se întâmplă la ora actuală și ce se va întâmpla în R. Moldova în lunile care urmează aparține celor care dețin puterea de stat, or puterea de stat în R. Moldova este deținută de către Guvern, iar la ora actuală noi avem Guvernul socialist, format de socialiști și cei din fracțiunea Șor și toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în țară aparține celora care guvernează”.
Declarația a fost făcută de către ex-ministrul Justiției și fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, după ce Igor Dodon a afirmat că, începând cu 24 decembrie, toată responsabilitatea pentru situația din R. Moldova va cădea pe umerii Maiei Sandu.
În opinia lui Tănase, președintele Maia Sandu nu guvernează, iar partidul din care ea a făcut parte, Partidul Acțiune și Solidaritate, nu este un partid de guvernământ. Totodată, această formațiune nu are niciun reprezentant în administrația executivă a statului.
CITIȚI și Ce urmează după DEMISIA premierului Chicu? Constituționalistul Osmochescu: Președinta Maia Sandu poate face TREI propuneri la funcția de prim-ministru și, dacă sunt respinse, este DIZOLVAT Parlamentul
„Îmi vine foarte greu să înțeleg în ce mod ar fi posibil să le fie invocată responsabilitatea lor pentru ceea ce se va întâmpla, cu atât mai mult că în ultimele două săptămâni de zile Guvernul Chicu, de fapt, a aruncat în aer o serie de reforme foarte importante, a plasat mai multe explozibile sub sistemul financiar, a oferit și a promis creșteri salariale, creșterea salariului minim, știind foarte clar că acest lucru nu este posibil și vor încerca să recurgă la demagogia care le este caracteristică pentru a folosi desigur resursele media, imperiul mediatic pe care îl controlează, pentru a crea un tablou distorsionat și de a plasa responsabilitatea pentru actul de guvernare asupra celor care nu dețin puterea de stat. Ca o concluzie generală: răspunde cel care guvernează, or, acum guvernează Chicu cu PSRM și Partidul „Șor”, ei vor fi la guvernare și vor administra treburile în țara aceasta până când nu vor avea loc anticipatele și până când nu va fi investit un nou guvern. Abia din acel moment cei care vor prelua guvernarea vor începe să fie responsabili pentru ceea ce se întâmplă”, a menționat acesta într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
Citește și: VIDEO // Dodon se DESPARTE cu greu de funcția de președinte. Acesta s-a RĂSTIT la adresa Maiei Sandu: „Președintele nu trebuie să stea în instituția aceasta pe care am reparat-o și o transmit… Sau să stea pe Facebook. Nu regret nicio decizie luată”
Referindu-se la declarațiile lui Dodon, potrivit cărora, pentru prima dată din anul 2009, un președinte îi lasă succesorului său o „instituție prezidențială puternică”, Alexandru Tănase susține că cele menționate de președintele în exercițiu nu reprezintă „niciun grăunte de adevăr”.
„Până la urmă, instituția prezidențială este transformată într-o anexă a PSRM. Niciodată președintele Dodon nu a fost un arbitru, niciodată nu a jucat un rol neutru, el a fost parte a guvernării, el poartă răspundere în totalitate pentru toate deciziile care s-au adoptat în ultimele săptămâni de zile, inclusiv cu ce ține de ruperea relațiilor cu Banca Mondială și FMI prin abrogarea „legii miliardului”, inclusiv prin reducerea vârstei de pensionare și toate acele decizii populiste care au fost adoptate, ele aparțin în totalitate președintelui Dodon și PSRM. Absolut nimic, niciun gest, nicio acțiune a instituției prezidențiale în acești ani nu a fost subordonată interesului național al R. Moldova, de fapt au avut o agendă străină pe care au implementat-o consecvent în detrimentul interesului R. Moldova, în detrimentul securității, siguranței naționale. Mai nou, în ultimele două săptămâni ei au plasat mai multe bombe sub securitatea economică a R. Moldova”, afirmă Alexandru Tănase.
Potrivit aceleiași surse, acțiunile autorităților vor provoca „un dezastru folosind instrumentele propagandistice pe care le au, resursele financiare nelimitate pe care le au, care sunt și interne, și externe pentru a încerca cumva să creeze în opinia publică senzația că, odată cu plecarea lui Dodon de la putere, în țară a venit dezastrul”.
Citește și: Scenariul lui Dodon: „Când se finalizează o partidă, imediat începe următoarea. Stimați și nestimați oponenți politici, totul abia începe. Eu vă promit că totul abia începe...”
„Chiar dacă va fi în țară un dezastru, toată responsabilitatea pentru acest dezastru aparține celora care administrează R. Moldova, or, Moldova este administrată de Igor Dodon, de Guvernul Chicu, de administrația socialistă și Partidului „Șor” în cea mai mare parte și ei sunt cei care trebuie să-și asume integral tot ce va urma, fie că va fi un rezultat bun, ori că va fi un rezultat mai puțin bun”, a conchis sursa citată.
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Şeful diplomaţiei franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia
Noua găselniță a lui Putin pentru a aduna carne de tun pe frontul din Ucraina: Lege care va permite tuturor celor care semnează un contract pe un an pentru a merge să lupte în Ucraina după 1 decembrie să fie scutiţi de orice datorii