Dodon cere clădirea devastată a Președinției: „Există surse financiare de la partenerii externi”. Guvernul încă NU i-o dă
Guvernul nu a luat, astăzi, o decizie vizavi de transmiterea în gestiunea Aparatului Președinției a clădirii Președinției din centrul capitalei, devastată în timpul protestelor din 2009.
În total, e vorba de trei clădiri cu suprafața de 1 360 de metri pătrați, 817 și, respectiv, 810,4 metri pătrați, dar și de un teren aferent cu suprafața de peste 1,2 hectare, aflate acum în gestiunea Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului.
Subiectul a fost amânat, după ce vicepremierul liberal, Ghorghe Brega, a reclamat faptul că subiectul nu a fost discutat în prealabil și a apărut astăzi „din senin” pe agenda Guvernului. Premierului nu i-a plăcut intervenția lui Brega, dar a anunțat că „sunt nevoit să pun la vot proiectul” și nu s-au adunat voturile necesare.
Șeful statului, Igor Dodon, care și-a luat angajamentul să repare clădirea Președinției din bani „de la partenerii externi”, s-a arătat deranjat de această amânare și i-a cerit premierului Pavel Filip să-și convingă subalternii.
„Clădirea distrusă a Președinției este emblema puciului din 7 aprilie 2009, care a adus la guvernare inclusiv miniștri din această coaliție. Să înțeleg că ei nu vor să renunțe la această emblemă? Le place să se laude cu dezastrele cu care și-au început guvernarea? Ruinele sunt cumva emblema lor? Eu consider că Președinția este un important simbol de stat, care trebuie reparat. Mai ales că există surse financiare de la partenerii externi, fără a fi cheltuit niciun leu din buget. Banii bugetari trebuie să meargă pentru majorarea pensiilor și salariilor, nu pentru limuzine. Voi insista în continuare să fie returnată clădirea președintelui țării. Sper că premierul Filip are mai mult discernămînt decât unii dintre subordonații săi și le va explica de ce clădirea statului aflată în ruine este o pată de rușine pe imaginea țării”, a comentat Dodon.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi