Dodon, autorul primei SCHEME cu firme-căpușe la importul de energie electrică? Procuratura verifică legalitatea încheierii, în anul 2008, a contractului de furnizare a energiei electrice cu Ucraina
Procuratura Generală (PG) verifică legalitatea încheierii în anul 2008, când ministru al Economiei era actualul lider al socialiștilor, Igor Dodon, iar premier - Zinaida Greceanîi, a contractului de furnizare pentru Republica Moldova a energiei electrice din Ucraina.
Verificările au demarat pe 5 mai 2021, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anulat ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale pe acest caz, emisă în anul 2017 de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
„Acțiunea survine ca urmare a apariției unor noi circumstanțe relevante, în prezent Procuratura Generală fiind în proces de acumulare a probatoriului necesar în vederea dispunerii unei soluții legale pe caz”, se arată într-un comunicat de presă al PG.
Instituția precizează că investigațiile se desfasoară „in rem”, fără a-i fi atribuit cuiva vreun statut procesual pe acest caz.
Amintim că, anterior, deputatul Dumitru Alaiba l-a acuzat pe Igor Dodon, anterior ministru al Economiei, că ar fi autorul primei scheme aplicate la importul de energie electrică, iar de pe urma acestui fapt cetățenii R. Moldova au fost nevoiți să plătească cu 12 milioane de dolari mai mult în anul 2008.
„Igor Dodon este autorul primei scheme din importul energiei electrice. A plantat prima companie căpușă în 2008. Practic imediat, tarifele la energie electrică au crescut cu 30%. Urmare a acestui fapt, doar în anul 2008 cetățenii au achitat cu 12 milioane de dolari mai mult. În doar două luni, Dodon renegociază și semnează un contract nou cu Ucraina. În contractul nou, R. Moldova cumpăra electricitate tot de la Ucraina, doar că... la mijloc apare o companie înregistrată în Ungaria”, arăta Alaiba într-un demers adresat procurorului general, Alexandr Stoianoglo, solicitându-i „să încadreze acțiunile lui Igor Dodon prin prisma Codului Penal al R. Moldova”.
În opinia deputatului, prin acțiunile săvârșite de Igor Dodon a fost „grav prejudiciată securitatea națională, securitatea energetică a republicii, bugetul de stat, dar și veniturile cetățenilor”.
„Dodon nu a acționat în interesul țării, ci în interesul privat al anumitor persoane. Foarte posibil că această istorie este despre unul dintre primele „kulioace” ale tânărului Igor”, mai spunea Alaiba.
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”