Dodon anunță BLOCAREA unei alte inițiative legislative: „Orice amendamente la Constituție pot fi adoptate doar de popor, în cadrul unui referendum”
Președintele Igor Dodon susține că va bloca, „folosind toate modalităţile legale”, inițiativa de a introduce în Constituție amendamentele cu privire la orientarea proeuropeană a Republicii Moldova.
În opinia sa, Guvern „a comis un act contrar voinței poporului” și „o provocare”, când a dat ieri aviz pozitiv inițiativei legislative care se referă la modificarea și completarea Constituției cu prevederi „care vin să reliefeze aspiraţiile de integrare europeană a ţării şi promovarea orientării R. Moldova spre spaţiul valoric democratic european”.
„Consider iniţiativa în cauză a Partidului Democrat, la fel ca şi verdictul emis de Guvern, drept o provocare care are drept scop divizarea în continuare a societăţii moldoveneşti. Nici majoritatea parlamentară actuală, nici Guvernul nu dispun de suficientă legitimitate să adopte decizii de importanţă crucială din numele întregului popor al Moldovei. Vă amintesc că şi Parlamentul, şi Guvernul, potrivit tuturor sondajelor de opinie, înregistrează un rating foarte slab al încrederii cetățenilor. Orice amendamente la Constituţie cu privire la vectorul de politică externă a ţării sau alte probleme de importanţă majoră pot fi adoptate doar de popor în cadrul unui referendum, pe care Partidul Democrat îl va pierde fără doar şi poate. Din aceste considerente, majoritatea guvernamentală evită calea plebiscitului”, susține Igor Dodon.
Menționăm că ideea de a supune această inițiativă unui referendum a fost sonorizată, ieri, în ședința Guvernului, și de către bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
În ultimele luni, președintele Igor Dodon a fost suspendat de trei ori, pentru ca președintele Parlamentului, Andrian Candu, să poată numi noii membri ai Cabinetului de miniștri și să promulge legea antipropagandă.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”