Dodon AMENINȚĂ. Alegerea lui Candu la șefia Parlamentului, în PERICOL
După alegerea conducerii Parlamentului, socialiștii anunță că o vor contesta luni la Curtea Constituțională.
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat îndată după ședința de ieri a Parlamentului că mai multe detalii legate de procedura de convocare a acestei sesiuni extraordinare a Parlamentului ridică multe semne de întrebare.
Dodon a mai anunțat că socialiștii se declară în opoziție dură față de nou-formata majoritate parlamentară.
„Vom fi o opoziție dură, profesionistă și responsabilă”, a precizat Dodon, anunțând că, în cel mai scurt timp, socialiștii vor veni cu o propunere de modificare a procedurii de alegere a șefului statului, astfel încât acesta să poată fi ales direct de către cetățeni.
„Dacă acest proiect de lege nu va trece în Parlament, vom iniția procedura de organizare a unui referendum național pentru modificarea Constituției”, a mai spus Dodon.
Amintim că ieri, după aproape o lună de la prima ședință a noului Parlament, s-a reușit alegerea organelor de conducere ale Legislativului.Noul președinte al Parlamentului – Andrian Candu și noii vicepreședinți – Liliana Palihovici și Vladimir Vitiuc, au fost aleși cu votul deputaților PLDM, PD și PCRM.Când ar putea avea loc ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de șefă a statului pentru a doua oară
Tiraspolul joacă la aceeași mână cu Moscova: Infrastructura postului ilegal din localitatea Bâcioc, în apropiere de podul peste Nistru, fortificat pentru a efectua controale abuzive asupra mașinilor și cetățenilor
VIDEO // Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie: Maia Sandu, președintă a R. Moldova pentru încă un mandat de patru ani