Dodon a mai semnat un decret: Pe cine a numit în funcție
Președintele Igor Dodon a semnat, ieri, un decret prin care a numit în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinăupe Vladislav Clima, Aliona Danilov, Alexandru Gafton și Ludmila Ursu.
Înainte de a-i numi în funcție, Dodon a discutat cu magistrații referitor la situația actuală din sistemul judecătoresc.
„Șeful statului a atenționat judecătorii promovați asupra responsabilității directe pe care o poartă în fața cetățenilor și i-a îndemnat să se conducă în activitatea lor doar de lege, să o aplice în mod egal, indiferent de apartenența sau convingerea politică a persoanelor care se află în fața lor și să nu admită orice act de presiune politică sau de alt gen asupra lor”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.
Precizăm că Vladislav Clima, care a devenit judecător în anul 2006, este fiul fostului președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Clima.
CITIȚI și Judecătorii numiți în funcție prin decretul lui Dodon: Case, terenuri, mașini, firme și datorii
Anterior, zece judecători care pretindeau la funcția de președinți și vicepreședinți de instanțe judecătorești în conformitate cu noua hartă judecătorească din R. Moldova au fost respinși de președintele Igor Dodon. Acesta a solicitat atunci Consiliului Superior al Magistraturii să verifice integritatea magistraților.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi