DOC // Vicedirectorul unei importante instituții medicale din R. Moldova, „prins” cu o avere ENORMĂ, parțial nejustificată: Ar putea fi cercetat penal pentru îmbogățire ilicită
Octavian Misic, vicedirectorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” din Chișinău, nu poate justifica venituri de peste 700 de mii de lei, sumă care ar putea fi confiscată în folosul statului.
Constatarea aparține Autorității Naționale de Integritate (ANI), după ce un inspector din cadrul instituției a stabilit o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile realizate în mărime de peste 700 de mii de lei pentru anii 2016, 2018 și 2019.
Totodată, pentru perioada 2017 – 2020, Misic nu și-a declarat toată averea și riscă răspundere penală pentru fals în declarații și pentru îmbogățire ilicită.
Diferența substanțială dintre veniturile și cheltuielile medicului a reieșit din verificarea transferurilor internaționale peste hotare efectuate de către subiect și soția acestuia, dobândirea unui bun imobil lângă municipiul Chișinău, constituit dintr-un teren pentru construcții și o casă de locuit la sol cu o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, procurarea biletelor aviatice în scop turistic, acoperirea unor taxe vamale, achiziționarea a două automobile de model „BMW X4” și „Lexus RX550H”, păstrarea sub formă de depozit bancar a mijloacelor financiare, dar și din procurarea unui apartament în municipiul Iași, România.
Deoarece, această diferență substanțială are un caracter nejustificat, inspectorul de integritate a dispus confiscarea acesteia în folosul statului, după rămânerea definitivă a actului de constatare.
Inspectorul de integritate a mai stabilit că, în declarația de avere și interese personale anuală pentru anul 2016, Octavian Misic a inclus date incomplete referitoare la valoarea reală a bunului imobil dobândit lângă Chișinău. În următorii trei ani, dțnsul a omis să includă în declarațiile depuse informații despre venitul obținut de la companii farmaceutice sub formă de sponsorizări, donația de la părinți în sumă de 91 de mii de euro și a inclus date false despre venitul obținut în sumă de 270 de mii de lei din înstrăinarea unui automobil de model „Volvo”, care de fapt a fost oferit la schimb.
Totodată, în anii 2019 și 2020, pentru a-și micșora semnificativ cheltuielile realizate, medicul a introdus date incomplete în declarațiile de avere despre valoarea reală a automobilului „BMW X4 Drive”, dobândit, de fapt, la preț de 560 de mii de lei. La fel, nu a inclus date cu privire la calitatea de beneficiar efectiv al automobilul de model „Lexus RX450H”, în posesia căruia a intrat în schimbul automobilului „Volvo” și al unui adaos de 21 mii de euro. Printre informațiile omise să le declare se numără și datele despre antecontractul de vânzare de bun viitor în valoare de 91 de mii de euro, situat în Iași, Romania.
Aceste acțiuni cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova și inspectorul de integritate a emis un denunț către Procuratura Generală pentru ca medicul să fie cercetat pentru fals în declarații și pentru îmbogățire ilicită.
Centrale electrice cu turbine pe gaz, oferite R. Moldova de către Uniunea Europeană: CSE a activat și Mecanismului de Protecție Civilă al UE în vederea asigurării securității energetice
DOC // Guvernul COMPENSEAZĂ creșterea tarifului la energie electrică pentru agenții economici din sectorul alimentar și din industria prelucrătoare: Până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni
Maia Sandu, răspuns pentru separatistul Krasnoselski, care „distorsionează realitatea”: „Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”