08:28:38 22.11.2024
Stiri

DOC // Veaceaslav Platon ar mai întreprinde o tentativă de a obține două imobile de MILIOANE din centrul Chișinăului, în pofida faptului că Alexandr Stoianoglo a anulat ordonanțele prin care acestea au fost sechestrate în beneficiul său

Actualitate 14.04.2021 12:59 Vizualizări2650 Autor: Ziarul National
DOC // Veaceaslav Platon ar mai întreprinde o tentativă de a obține două imobile de MILIOANE din centrul Chișinăului, în pofida faptului că Alexandr Stoianoglo a anulat ordonanțele prin care acestea au fost sechestrate în beneficiul său deschide.md


Procuratura Generală anunța acum o săptămână, prin intermediul unui comunicat de presă, că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus anularea a șase ordonanțe, emise anterior de PCCOCS, prin care două imobile din centrul capitalei au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte și sechestrate în beneficiul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Este vorba despre „Casa Modei”, amplasată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.182 și despre fosta clădire ASITO de pe bd. Bănulescu Bodoni 57/1. Informația a ieșit la iveală acum o lună, când un businessman l-a acuzat pe Platon de atac raider asupra a două imobile pe care le-a cumpărat acum câțiva ani cu șase milioane de euro.

În comunicatul Procuraturii se arată că decizia lui Stoianoglo „este întemeiată pe constatările, în ordine de control ierarhic superior, potrivit cărora, soluțiile procuraturii specializate au avut la bază interpretarea și aplicarea incorectă a normelor procesual penale și au intervenit neîntemeiat în dreptul fundamental de proprietate”.

Deschide.md a reușit să obțină și să publice ordonanțele anulate de procurorul general. Activitatea în acest caz începe în luna octombrie, mai exact pe 23 și 28 octombrie, atunci când procurorul PCCOCS, Nicolai Mihai, emite două ordonanțe prin care constată că cele două clădiri de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 182 și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 57/1 sunt recunoscute în calitate de corpuri delicte.

În același document, acuzatorul de stat cere „să fie încredințat spre păstrarea și folosința proprietarului acestor imobile” dar și „informarea persoanelor interesate și autoritățile competente despre decizia adoptată, răspunderea ce survine în cazul neexecutării acestea, precum și modul de contestare în caz de dezacord”. Chiar dacă aceste documente prevăd expres informarea părților implicate, reprezentanții companiei spun că până în luna martie 2021 nu au primit absolut nicio înștiințare despre respectivele ordonanțe.

Citește și: Ordonanța PCCOCS, prin care două imobile din centrul Chișinăului au trecut în posesia lui Veaceslav Platon, ANULATĂ de procurorul general Stoianoglo

Dintr-o decizie a judecătoriei Chișinău din 10 decembrie reiese că, exact la o lună distanță de la emiterea ordonanțelor procurorului PCCOCS, Veaceslav Platon se adresează în instanță. Potrivit documentului, la ședință au participat judecătorul de instrucție Maria Tertea, grefierul Elena Tărăcilă, procurorul Mihai Nicolai și avocatul lui Platon, Ion Crețu. Printre participanți nu s-a regăsit niciun reprezentant al omului de afaceri Vladimir Russu.

Veaceslav Platon a cerut atunci înlocuirea unui punct din ordonanțele procurorului PCCOCS și anume ce ține de „păstrarea și folosința proprietarului acestor imobile”, cu un alt text și anume ca Agenția Proprietăți Publice să introducă în registrul bunurilor imobile mențiunea - Platon Veaceslav are dreptul de posesiune și folosință până la adoptarea unei soluții.

Tot în această încheiere, judecătorul face referire la un articol din Declarația Universală a Drepturilor Omului unde este menționat că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni va fi lipsit de proprietatea sa în mod arbitrar, or, în acest caz, persoana care deține, la moment, prin contract de vânzare-cumpărare, dreptul la proprietate este compania lui Vladimir Russu.

În luna ianuarie are loc o nouă ședință de judecată unde iarăși participă doar avocatul lui Platon și procurorul PCCOCS. Aici acuzatorul de stat Nicolai Mihai a depus recurs, nefiind de acord cu solicitarea lui Platon. Cu toate acestea, Curtea de Apel respinge recursul dat.

Potrivit unei alte ordonanțe datată cu 1 martie 2021, acuzatorul de stat Nicolai Mihai emite un nou document, care se bazează pe o încheiere judecătorească din 15 decembrie în care judecătorul Elena Costiuc a declarat nulitatea ordonanței din 28 octombrie, obligând procurorul să transmită bunurile cu pricina spre păstrarea și folosință fără drept de înstrăinare.

Avocatul lui Vladimir Russu susține că această decizie a fost luată arbitrar, pentru că judecătorul de instrucție a dat aprecieri contractului de vânzare-cumpărare, neștiind ce se conține în el.

„Straniu este faptul că un judecător de instrucție dă aprecieri unui contract pe care nu l-a văzut. Noi pe 15 decembrie nici nu știam despre aceste mutări juridice prin instanțe. Cum am mai spus, despre sechestru am aflat abia în martie, absolut întâmplător, când juriștii căutau în baza de date de la Cadastru anumite informații. Ca mai apoi, peste câteva zile, să ne trezim că clientul meu este forțat să părăsească clădirea”, a declarat pentru Deschide.md Sergiu Istrati.

La numai o zi diferență - pe 16 decembrie, procurorul PCCOCS emite o nouă ordonanță unde dispune aplicarea sechestrului pe cele două imobile.

Vedeți mai jos ordonanțele emise pe 23, 28 octombrie, 1, și 16 martie de către procurorul PCCOCS Mihai Nicolai, dar și deciziile de judecată din 10, 15 și 18 decembrie 2020, precum cea din 21 ianuarie 2021

Pe 23 martie, Vladimir Russu se trezește cu angajații BERCUT la ușă care îi cer să elibereze cele două clădiri. Nu e destul că Platon a preluat cele două clădiri cu forța, dar a și alungat paza pe care o avea Vladimir Russu acolo.

Mai mult, Platon nu s-a oprit aici, acesta a expediat din numele companiilor sale somații către companiile care închiriază spații comerciale în cele două clădiri „Casa Modei” și „ASITO” ca să achite chiria ori către firmele controveratului om de afaceri, ori chiar direct către Veaceslav Platon.





„Chiar dacă procurorul general a anulat acele ordonanțe, Veaceslav Platon o ține una și bună - că el are dreptul la cele două imobile și a cerut în instanță anularea ordonanței procurorului general. Asta în contextul în care chiar ieri Curtea de Apel a admis recursul companiilor SRL „Continental Business Invest” și SRL „SCM Development Mol” și a ridicat două sechestre de pe aceste imobile.

Cu toate acestea, mâine urmează să aibă loc loc prima ședință de judecată unde magistratul Constantin Damaschin va examina cererea lui Platon. Reprezentanții companiilor administrate de Russu sunt siguri că, dacă nu vor reuși să-și câștige dreptatea în instanțele din R. Moldova, atunci CEDO le va da dreptate”, mai scrie sursa citată.

Fondatorul Holdingului „Accent Group”, Vladimir Russu, a declarat la finele lunii martie că este victima unui atac raider, după ce proprietățile sale, prin intermediul unei hotărâri a Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Ciocana, au fost transmise în folosința lui Veaceslav Platon sau a companiilor lui, una dintre care figurează în Raportul Kroll. Omul de afaceri susține că, „ajutat de judecători și procurori, Platon a preluat, prin atac raider, două imobile de la SRL „SCM Development Mol”, firma care aparține lui. Este vorba despre „Casa Modei” de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 182 și fosta clădire ASITO de pe strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 57/1”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md