DOC // Un judecător din Chișinău cu bunuri de jumătate de MILION de euro, indicate eronat în declarațiile de avere: Ar putea fi cercetat penal pentru fals în declarații
Magistrata Corina Ursachi de la Judecătoria municipiului Chișinău a inclus în declarațiile sale de avere date eronate despre bunuri în valoare totală de peste 500 de mii de euro.
Constatarea aparține Autorității Naționale de Integritate (ANI) care a emis pe numele judecătoarei un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor, după ce a verificat averea acesteia, dar și a membrilor familiei sale.
Inspectorul de integritate a stabilit că judecătorul nu a notat corect informațiile despre veniturile primite de membrii familiei sub formă de donații și cadouri bănești la evenimentele de familie în mărime totală de peste 97 de mii de euro în declarațiile depuse pentru anii 2017 - 2020.
Totodată, în declarația depusă pentru anul 2019, Corina Ursachi a inclus date eronate despre economiile deținute în numerar, iar din declarațiile pentru anii 2018 și 2019 lipsesc datele corecte despre deținerea în proprietate a unor bunuri mobile în valoare totală de peste 440 de mii de euro, cum ar fi un pian, obiecte de artă, mobilier etc.
„Pentru că aceste omisiuni cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală pentru a determina existența elementelor de infracțiune ce vizează posibila admitere de fals în declarații”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale