13:04:58 21.04.2025
Stiri

DOC // Un fost VICEPREMIER și apropiat al lui Igor Dodon a fost DEMIS de la Președinție, dar nu va pleca din funcție cu mâna goală

Actualitate 13.04.2021 10:14 Vizualizări1758
DOC // Un fost VICEPREMIER și apropiat al lui Igor Dodon a fost DEMIS de la Președinție, dar nu va pleca din funcție cu mâna goală

Șeful Direcției consultanță a Aparatului președintelui R. Moldova, ex-deputatul comunist Victor Stepaniuc, a fost eliberat din funcție. Apropiatul lui Igor Dodon susține că ar fi fost înlăturat din funcție „din motive strict politice”.

„Pe 12 aprilie 2021 a fost ultima mea zi de lucru în Aparatul Președintelui R. Moldova. Conducerea instituției a ignorat calificarea, experiența mea în administrația publică și m-a demis din motive strict politice, cu patru luni înainte de pensionare, încălcând mai multe prevederi ale legislației… Nu e tragedie națională, e doar atitudine…”, s-a plâns Stepaniuc pe Facebook.

Citește și: FOTO // Un apropiat al lui Dodon continuă să dețină o FUNCȚIE IMPORTANTĂ la Președinția condusă de Maia Sandu

Potrivit ordinului semnat de secretarul general al Aparatului Președintelui, Andrei Spînu, funcția deținută de Stepaniuc a fost lichidată.

Totuși, Stepaniuc nu va pleca de la Președinție cu mâna goală. Acesta va primi o indemnizație pentru 23 de zile de concediu, dar și o indemnizație de șomer, în mărimea unui salariu mediu lunar.

De menționat că Stepaniuc a fost unicul apropiat al lui Dodon care a rămas în incinta Președinției, după ce Maia Sandu a preluat mandatul de șef al statului.

Stepaniuc a fost deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului Comuniștilor din R. Moldova între 1996-2008, apoi vicepremier (de pe 16 ianuarie 2008 până în 2009) în guvernul condus de Zinaida Greceanîi.

Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte