DOC // Grigore Caramalac, alias „BULGARU”, scos basma curată de justiția din R. Moldova în cele 16 dosare penale
Unul din cei mai cunoscuți infractori originari din Republica Moldova, hoțul în lege Grigore Caramalac, cunoscut sub pseudonimul „Bulgarul”, scapă basma curată de toate acțiunile sale criminale săvârșite în anii 90, după ce magistrații de la Chișinău i-au clasat dosarul. Caramalac era învinuit de banditism, estorcare de bani, trei tentative de omor și mai multe episoade de şantaj.
Hoțul în lege a ieșit basma curată din cele aproximativ 16 cauze penale, infracțiuni săvârșite de Caramalac și membrii grupului său din anul 1996 până în anul 2001, comasate într-un singur dosar. (n.red. dosarul cu nr. 20002018064, de învinuire a lui Grigore Caramalac, în comiterea infracțiunilor prevăzute de art 189 alin (6), 190 alin (50, 283,27,42 alin(3), 145 alin (2) lit a), lit b), g), i) și m) din Codul Penal al R.Moldova).
Acest fapt a fost posibil printr-o decizie luată în data de 11 august 2020, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost declarată nulă ordonanța fostului procuror-general, Eduard Harunjen, din 21 septembrie 2016. Ex-procurorul General a dispus atunci anularea ordonanței din 19 iulie 2013 a procurorului Artur Sîrcu, care cerea transmiterea cauzei penale autorităților din Federația Rusă și dispunea reluarea urmăririi penale.
Totodată, conform aceleiași încheieri judecătorești a fost obligat procurorul de caz să înlăture încălcările drepturilor și libertăților omului, conturate în conținutul încheieriii, inclusiv și consecințele acestora.
În aceiași ordine de idei, procurorul Alexandru Caraman, din cadrul PCCOCS, ca urmare a deciziei magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus să fie încetată urmărirea penală a lui Carmalac pentru toate infracțiunile săvârșite de infractor în anii 90. Procurorului i s-a mai cerut clasarea dosarului, precum și încetarea de drept a mandatului de arest aplicat în privința lui Caramalac.
Dosarul clasat de magistrații moldoveni este același pe care Comitetul de anchetă al Federației Ruse l-a clasat în decembrie, 2015, după un an și jumătate de la transferul documentelor la Moscova.
Solicitat telefonic, Viorel Tentiu, șeful Centrului cooperare polițienească internațională (INTERPOL), a declarat că în adresa instituției a parvenit o solicitare din partea avocatului lui Caramalac, Alexei Frunze, care a anunțat instituția despre clasarea dosarului.
„Cu referire la Caramalac Grigore vă comunic că acesta în continuare figurează anunțat în căutare internațională pentru a fi arestat. Astfel, am făcut am expediat mai multe solicitări către IP Centru, dar și alte instituții de aplciare al legii, inclusiv Procuratură, pentru a fi clarificată situația”, a precizat Tențiu.
Totodată, Tențiu a evitat să ne comunice dacă este veridică sau nu ordonanța de clasare a dosarului.
Surse judiciare au spus reporterilor Deschide.MD că pe numele lui Caramalac mai sunt valabile încă două mandate de arest eliberate pe marginea a două dosare - unul pornit în 2001, altul în 2017, în care Caramalac este bănuit că ar fi atentat la viața fostului lider PDM, Vlad Plahotniuc. Însă, aceste dosare ar urma să fie clasate, dat fiind faptul că în primul ar expira termenul de prescripție, iar în cel de-al doilea dosar, probele acumulate ar fi cam șubrede.
Grigorie Caramalac a fost acuzat că începând cu mijlocul anilor 90, gruparea pe care o conducea hoțul în lege a săvârşit o serie de omoruri şi jafuri, răpiri de persoane, estorcare de bani şi banditism. În anul 2008 acesta a obţinut cetăţenie rusă, deşi în 1998 a fost dat în urmărire internaţională.
Fiind de etnie bulgară, el a fost membru al echipei naţionale moldoveneşti de lupte libere. Până în 1998 Caramalac era directorul companiei "Boiana Grup", cel mai mare exportator de vinuri moldovenești în Rusia.
În acel an Caramalac şi angajații săi au fost arestați. Peste câteva zile „Bulgarul” a semnat declaraţia de nepărăsire a localităţii, dar ajungând în libertate, imediat a fugit în Rusia, unde, cu 10 ani în urmă i-a fost acordat statutul de refugiat. În 2005 acesta a declarat pentru presa rusă că din cauza persecuţiilor din partea familiei Voronin, ar fi fost nevoit să se refugieze la Moscova.
Sursa: Deschide.md
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor