DOC // Supriză NEPLĂCUTĂ pentru moldovenii repatriați pe calea aerului. Toți vor fi OBLIGAȚI să plătească testarea la COVID – 19


Moldovenii reveniți acasă cu cele 14 curse charter autorizate de Comisia pentru Situații Excepționale pe 2 aprilie curent vor fi testați la COVID – 19. Totodată, aceștia vor acoperi costul testului la noul coronavorus.
Potrivit Autorității Aeronautice Civile (ACC), costul testului va fi introdus în costul biletului la cele 14 curse autorizate deja de CSE.
Citește și: LISTĂ // Cursele CHARTER autorizate de Comisia pentru Situații Excepționale până la 19 aprilie curent
Biletele la cursele Frankfurt – Chișinău; Lisabona – Chișinău; Madrid – Chișinău; Bruxelles – Chișinău; Varșovia – Chișinău; Dublin – Chișinău; Londra – Chișinău; Amsterdam – Chișinău; Veneția – Chișinău; Paris – Chișinău; Berlin – Chișinău; Roma – Chișinău; Londra – Chișinău și Praga - Chișinău vor costa între 180 și 220 de euro.
„Prețul final pentru operarea cursei aeriene va include: prețul transportului; costul pentru efectuarea testului COVID – 19 și hrana pasagerilor. Operatorul aerian urmează să asigure respectarea măsurilor de protecție și dezinfectare a aeronavelor până și după fiecare zbor efectuat”, prevăd cerințele AAC către operatorii disponibili să opereze cele 14 curse charter.
De menționat că R. Moldova urmează să achiziționeaze 100 de mii de teste la COVID – 19 din China. Prețul unui test este de 18 dolari, a comunicat anterior președintele Igor Dodon.









































































