DOC // SUA anunță SANCȚIUNI pentru Vlad Plahotniuc și rudele sale: NU va mai putea obține vize în America, pentru că a fost implicat în acte de corupție ce au subminat statul de drept și au compromis independența instituțiilor democratice
Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care a fugit din R. Moldova în iunie 2019, nu va mai putea obține vize de intrare în SUA din partea autorităților americane, la fel ca și rudele sale de gradul I - soția Oxana Childescu, fiul său, Timofei Plahotniuc, dar și celălalt fiu minor.
Sancțiunea a fost anunțată astăzi de către Departamentul de Stat al SUA, prin intermediul unui comunicat de presă.
Vlad Plahotniuc este numit în comunicatul de presă „fostul oficial moldovean și oligarh”, implicat „în acte de corupție care au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice din R. Moldova”.
CITIȚI și DOC // De la Londra, la Miami și apoi la Iași: Organele de drept de la Chișinău îl caută pe Vlad Plahotniuc și după numele Vladislav Novak în SUA, România și Marea Britanie
„Astăzi îl desemnez pe fostul oficial și oligarh moldovean Vladimir Plahotniuc pentru implicare în acte semnificative de corupție. În capacitatea sa oficială, Plahotniuc a fost implicat în acte de corupție care au subminat statul de drept și au compromis grav independența instituțiilor democratice în R. Moldova.
Această desemnare este facută în temeiul Secțiunii 7031(c) din Legea privind alocările bugetare referitoare la Departamentul de Stat, operațiunile externe și programe asociate, 2020 (Div. G, P.L. 116-94). Conform Secțiunii 7031(c), din moment ce secretarul de stat desemnează oficiali ai guvernelor străine pentru implicarea, directă sau indirectă, în acte semnificative de corupție, acele persoane, precum și membrii apropiați ai familiilor lor, devin neeligibili pentru obținerea vizelor de intrare pe teritoriul Statelor Unite.
De asemenea, legea prevede ca secretarul de stat să desemneze sau să indentifice în mod public sau privat pe acești oficiali și membrii apropriați ai familiilor lor. În afară de Plahotniuc, îi desemnez pe soția sa Oxana Childescu, fiul său Timofei Plahotniuc și pe copilul său minor.
Acțiunea de astăzi trimite un puternic semnal că Statele Unite nu tolerează corupția și se solidarizează cu poporul Republicii Moldova în lupta contra acesteia. Departamentul de Stat va continua să folosească aceste mecanisme pentru a promova responsabilizarea actorilor corupți atât în această regiune cât și pe plan globa”, cităm din documentul semnat de secretarul de stat al SUA, Michael Pompeo.
Menționăm că Vlad Plahotniuc are, de asemenea, interdicție de a intra pe teritoriul Elveției și al Liechtensteinului pe o perioadă de 10 ani, începând din 3 decembrie 2019.
CITIȚI și DOC // Vladimir Plahotniuc NU are dreptul să intre în următorii zece ani pe teritoriul Elveției și al Liechtensteinului
Vlad Plahotniuc a fost surprins de cel puțin două ori în Miami în ultimele luni.
Anterior, Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a declarat că acesta ar putea fi extrădat la Chișinău, dacă organele de drept din R. Moldova vor cere acest lucru.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți