DOC // Se coace o nouă MAJORITATE parlamentară. Cinci deputați TRASEIȘTI propun formarea Platformei „Pentru Moldova”: „Să găsim soluții la problemele care pun în pericol existența R. Moldova”
Cinci foști deputați ai Partidului Democrat (PD), ulterior ai Partidului „Pro Moldova”, iar acum parlamentari neafiliați propun crearea platformei parlamentare „Pentru Moldova”, menită să „consolideze toți aleșii poporului, care nu sunt indiferenți față de soarta R. Moldova, de prezentul și viitorul ei”.
Fostul secretar general al „Pro Moldova”, Corneliu Padnevici, a publicat pe pagina sa de Facebook un document intitulat „Convenția privind crearea Platformei parlamentare Pentru Moldova”.
„Îmi exprim îngrijorarea profundă în legătură cu inactivitatea, paralizarea chiar a activității Parlamentului. E o situație mai mult decât stranie în contextul problemelor grave cu care se confruntă Moldova – al doilea val al pandemiei COVID-19, efectele secetei fără precedent, intrarea într-un nou sezon rece. Este vorba despre riscuri care complică starea economică și socială a țării, și așa aflate la limită. Pentru a reanima activitatea Legislativului, mai mulți deputați neafiliați propun crearea Platformei parlamentare „Pentru Moldova”. Scopul acesteia este organizarea unui dialog eficient și coordonarea acțiunilor politice atât în Parlament, cât și în afara lui. Scopul platformei este să-i consolideze pe toți aleșii poporului, care nu sunt indiferenți față de soarta Moldovei, de prezentul și viitorul ei”, argumentează Padnevici.
Primii care au semnat Convenția privind crearea Platformei „Pentru Moldova” sunt Corneliu Padnevici, Sergiu Sîrbu, Eleonora Graur, Ruxanda Glavan și Grigore Repeșciuc, cei care au părăsit grupul „Pro Moldova” condus e Andrian Candu.
„Îndemn toți parlamentarii, indiferent de apartenența politică și viziuni, să subscrie și să renunțe la dispute care acum nu-și au locul și rostul. Alegătorii ne-au încredințat soarta R. Moldova, care astăzi atârnă de un fir de păr. Vă chem să dăm dovadă de responsabilitate față de oameni și să muncim împreună pentru a salva țara”, a mai adăugat Padnevici.
De menționat că Renato Usatîi avertiza acum două săptămâni că Igor Dodon ar ști că va pierde alegerile prezidențiale, iar din acest motiv și-ar pregăti o nouă majoritate parlamentară, în care i-ar reveni rolul de premier. Atunci Usatîi a anticipat că de la „Pro Moldova” lui Andrian Candu vor pleca mai mulți deputați, care alături de PSRM și Partidul „ȘOR”, vor crea o nouă majoritate.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor