DOC // Șapte europarlamentari le solicită președintelui Dodon și premierului Filip să „oprească EXTRĂDAREA abuzivă” a profesorilor de la „Orizont”


Șase membri ai Parlamentului European, în frunte cu europarlamentara Monica Macovei, le-au solicitat președintelui Igor Dodon și premierului Pavel Filip să oprească „extrădarea abuzivă” a cetățenilor turci de la rețeaua de licee „Orizont” și să fie respectate tratatele internaționale.
Potrivit semnatarilor scrisorii, „există o Convenție Europeană despre extrădare adoptată de Consiliul Europei, care stipulează clar că e interzis să extrădezi oameni în baza rațiunilor politice”.
„Moldova este țară cu o foaie de parcurs european, împărtășind aceleași valori ca UE. E timpul ca această țară să-și demonstreze angajamentele asumate în foaia de parcurs, acționând în deplinul respect al drepturilor fundamentale, tratatelor UE și Cărții Drepturilor Fundamentale a UE. Cerem să stopați imediat această extrădare abuzivă”, se mai spune în scrisoarea semnată de eurodeputații Monica Macovei, Rebecca Harms, Helmut Scholz, Pascal Durand, Jose Inacio Faria, Tunne Kelam și Renate Sommer.
Cu o reacție la acest caz a venit și comisarul european Johannes Hahn. Acesta a îndemnat autoritățile R. Moldova să respecte legislația.









































































