DOC // România va construi o conductă pe sub râul Prut pentru a asigura locuitorii din raioanele Nisporeni, Ungheni, Fălești și Glodeni cu apă potabilă
Locuitorii din patru raioane ale R. Moldova ar putea fi asigurați cu apă potabilă pompată din România. Este vorba despre raioanele Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești care se confruntă cu probleme mari la capitolul apei potabile, aici nefiind apeducte centralizate, iar apa din fântâni este cu nitrați și fluor.
„Apavital” SA din România urmează să construiască o conductă ce va subtraversa Prutul din localitatea Prisăcani, România, până în localitatea Măcăreşti din raionul Ungheni.
Acest lucru este prevăzut în Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte, aprobat astăzi de către Cabinetul de miniștri de la Chișinău.
„Este necesar să intensificăm aceste ritmuri de construcție a infrastructurii. Vreau din numele Guvernului să mulțumesc tuturor colegilor din APL atât de pe malul stâng al Prutului, cât și malul drept pentru conlucrare, pregătirea proiectului și le doresc succes în implementarea acestuia”, a declarat premierul Ion Chicu în ședința de Guvern.
Investiția în acest proiect de interconectare a sistemelor de apeducte de pe ambele maluri ale Prutului este pusă în totalitate pe seama României.
Menționăm că acest proiect a fost demarat încă în anul 2010, însă partea română nu a primit toate avizele necesare din partea autorităților de la Chișinău ca să poată asigura până acum basarabenii cu apă potabilă.
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Noua găselniță a lui Putin pentru a aduna carne de tun pe frontul din Ucraina: Lege care va permite tuturor celor care semnează un contract pe un an pentru a merge să lupte în Ucraina după 1 decembrie să fie scutiţi de orice datorii
DOC // Nicolae Negru, editorialistul Ziarului NAȚIONAL, laureat al Premiului Național 2024: „Pentru mesajul național și pentru profunzimea operei sale literare, dramaturgice și publicistice, pentru cartea autobiografică: O progenitură dușmană”