DOC // Raportul INTEGRAL al Comisiei „Open Dialog”, prezentat astăzi în Parlament: Ce scrie în paginile SECRETE
Fundația „Open Dialog” a Ludmilei Kozlowska, cea care organiza evenimente în UE cu participarea politicienilor moldoveni, ar fi fost finanțată din tranzacții cu Ministerul Apărării al Federației Ruse, din livrările de armament către regiunile secesioniste din Ucraina, din „Laundromatul” moldovenesc și cel azer, dar și din frauda bancară a R. Moldova.
Datele se conțin în raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru „elucidarea circumstanţelor de imixtiune din partea Fundaţiei „Open Dialog” şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale R. Moldova și a finanțării unor partide politice”, prezentat astăzi în Parlament, care face referire la o investigație a organelor de drept din Polonia, Estonia și Letonia.
CITIȚI și VIDEO // Discuții APRINSE în Parlament după prezentarea Raportului privind Fundația „Open Dialog”: „Prestează servicii de lobby pe alocuri cui nu trebuie”
În raport de arată că Ludmila Kozlowska, născută în Crimeea, a obținut cetățenia Federației Ruse în anul 2014, după anexarea ilegală a peninsulei de către Moscova. Din Crimeea, acolo unde fratele ei Piotr Kozlowsky deține afaceri, inclusiv uzina „Maiak” care conlucrează cu întreprinderi militare rusești și se află în lista neagră a UE, fundația acesteia ar fi primit circa 1,5 milioane de euro în ultimii ani.
Cea mai mare parte a banilor ajungeau pe conturile Fundației „Open Dialog” prin intermediul unei alte firme, „Silk Road”, a soțului Ludmilei Kozlowska, Bartosz Kramek, și ar avea proveniență dubioasă, inclusiv din firme afiliate lui Veaceslav Platon.
Atenția acestei fundații pentru R. Moldova a apărut la finele anului 2016, după reținerea lui Platon în Ucraina și extrădarea lui în R. Moldova. După un raport al acestei fundații la acest subiect, Kozlowska a organizat o vizită în Parlamentul European pentru Natalia Morari, avocații lui Platon Eduard Rudenco și Ana Ursachi, dar și pentru Alexandru Machedon și Alexei Tulbure, care l-au prezentat eurodeputaților pe Platon drept „o persoană persecutată politic”.
Ulterior, Kozlowska a organizat mai multe evenimente la Bruxelles, achitând biletele de avion pentru politicieni precum Maia Sandu și Andrei Năstase. Reacția PAS cu privire la acest raport o puteți citi AICI.
Comisia consideră că această fundație acționează în interesul serviciilor secrete rusești și solicită organelor de anchetă să investigheze aceste informații.
Raportul integral, inclusiv cu paginile secrete, a fost făcut public de deschide.md.
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”