00:35:09 26.11.2024
Stiri

DOC // Procurorii cer 30 de zile de AREST pe numele lui Ruslan Popov, anchetat pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită. Dosarul pe avere a adjunctului lui Stoianoglo conține un PROBATORIU de peste 800 de pagini și a ajuns pe masa oamenilor legii

Actualitate 11.10.2021 11:49 Vizualizări2003 Autor: Ziarul National
DOC // Procurorii cer 30 de zile de AREST pe numele lui Ruslan Popov, anchetat pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită. Dosarul pe avere a adjunctului lui Stoianoglo conține un PROBATORIU de peste 800 de pagini și a ajuns pe masa oamenilor legii stiri.md


Adjunctul procurorului general, Ruslan Popov, reținut sâmbătă pentru 72 de ore într-un dosar pentru îmbogățire ilicită, riscă să-și petreacă următoarele 30 de zile în arest, în urma unei solicitări făcute de ofițerii de urmărire penală din cadrul Procuraturii Anticorupție. Între timp, pe masa procurorilor au ajuns și probatoriul acumulat în ultima perioadă de inspectorii de integritate din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Potrivit ANI, inspectorii de integritate au finalizat controlul pe numele lui Popov pe 30 septembrie curent. „Subiectul (Ruslan Popov n.r.) a primit actul de constatare vineri, 8 octombrie 2021. Inspectorul de integritate a întreprins toate acțiunile legale în vederea stabilirii existenței unei diferențe substanțiale între averea dobândită și veniturile realizate. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de control inspectorul a primit și explicații din partea persoanelor care nu pot fi supuse controlului, dar au figurat în anchetele jurnalistice”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Citește și: Adjunctul lui Stoianoglo de la Procuratura Generală, Ruslan Popov, REȚINUT pentru 72 de ore pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită. Prima declarație a procurorului suspendat din funcție


Instituția a făcut unele precizări referitor la casa din Mileștii Mici a lui Ruslan Popov. „Imobilul a fost dat în exploatare în anul 2006, când încă nu exista un cadru legal sau o instituție de integritate. Totodată, fapta ce vizează îmbogățire ilicită, care ține de competenta Procuraturii, a fost inclusă în Codul Penal abia în anul 2014. Inspectorul de integritate nu poate extinde controlul pe avere și în privința persoanelor care nu se află la întreținerea acestuia, ne referim în cazul de față la părinții subiectului. Totuși, în baza bănuielilor rezonabile ce s-au dedus din informațiile jurnalistice, inspectorul de integritate a remis un denunț către Serviciul Fiscal de Stat, în vederea demarării unui control fiscal asupra activității gospodării țărănești administrată de către tatăl subiectului, precum și pe numele celor doi părinți ai subiectului. Dosarul pe avere pe numele acestui subiect conține un probatoriu de peste 800 de file”, menționează ANI.

Sursa citată a mai adăugat că instituția colaborează cu procurorii în privința lui Ruslan Popov. Astfel, aceștia au venit la sediul ANI și au ridicat toate materialele pe acest dosar de control.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md