15:28:55 24.04.2025
Stiri

DOC // Piața Marii Adunări Naționale, „PROPRIETATEA” PSRM în anul 2020? „Teama PSRM și a lui Dodon de mitinguri antisocialiste îi face să ia măsuri de precauție RUȘINOS de exagerate”

Politică 26.02.2020 11:19 Vizualizări2163
DOC // Piața Marii Adunări Naționale, „PROPRIETATEA” PSRM în anul 2020? „Teama PSRM și a lui Dodon de mitinguri antisocialiste îi face să ia măsuri de precauție RUȘINOS de exagerate” socialistii.md

Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a rezervat Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru aproape fiecare weekend din 2020. Potrivit unor declarații prealabile depuse la Primăria Chișinău, socialiștii intenționează să aducă în PMAN până la 20 000 de persoane. Despre aceasta a anunțat consilierul municipal din partea Partidului Unității Naționale (PUN), Corneliu Pântea.

„PSRM a rezervat Piața Marii Adunări Naționale pentru toată perioada anului 2020. Teama PSRM și a lui Dodon de mitinguri antisocialiste îi face să ia măsuri de precauție rușinos de exagerate”, a menționat Pântea într-o postare pe Facebook.

În opinia consilierului PUN, socialiștii ar încerca să nu permită cetățenilor nemulțumiți să se întrunească și să protesteze.

Astfel, pentru a nu permite cetățenilor să se adune și să protesteze contra „raiului socialist” al lui Dodon, PSRM a rezervat PMAN din martie 2020 până în ianuarie 2021, în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 9.00 până la 22.00, spune consilierul.

„Probabil, lui Igor Dodon, Zinaidei Greceanâi și Ivan Ceban încă nu le-au trecut spaimele din aprilie 2009. Și atunci, tot după alegeri viciate, a ieșit lumea în stradă! Din păcate pentru PSRM și liderii săi, simpla rezervare a PMAN nu-i va ajuta și nici feri de furia populară, după cum nici pe Voronin nu l-a ajutat. Vorba ceea: de ce ți-e teamă, de aceea nu scapi”, a conchis Corneliu Pântea.



Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte