DOC // Mai multe categorii de vulnerabilitate, dar compensații mai mici. Gospodăriile din categoria EXTREMĂ, care au un venit mai mic decât coșul minim de consum, vor plăti 12 lei pentru gaze. Cum va fi determinat gradul de vulnerabilitate
Guvernul a alocat în acest an 2,7 miliarde de lei pentru compensații la resursele energetice, iar miercuri, 22 noiembrie, a aprobat plafoanele maxime și prețurile compensate la energie pentru perioada noiembrie 2023 - martie 2024. Astfel, de cel mai mic tarif la gaz - 12 lei pentru un metru cub - vor beneficia gospodăriile din categoria extremă. Anunțul a fost făcut astăzi, după ședința Guvernului, de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Potrivit ministrului, în cazul gazelor naturale, statul va compensa tariful doar pentru primii 180 de metri cubi pe lună sau până într-un plafon de 90 de metri cubi/lună pentru gospodăriile care au stabilit dreptul la compensația monetară (APRA) de 800 de lei.
„Ce ține de gaze, Guvernul va compensa în acest an în medie 33% din tariful existent. Gospodăriile din categoria „extremă” vor achita un tarif de 12 lei pentru un metru cub, categoria „foarte ridicată” – 12,20 de lei, „ridicată” – 12, 40 de lei, „medie” – 12,60 de lei, „scăzută” - 17 lei. Categoriile „primară” și „fără vulnerabilitate” vor plăti tariful existent – 18,07 lei”, a afirmat ministrul.
Extremă - 12 lei/m3 *
Foarte ridicată - 12,2 lei/m3*
Ridicată - 12,4 lei/m3
Medie - 12,6 lei/m3
Scăzută - 17 lei/m3
Primară - Preț reglementat/prețul furnizorului (18,07 lei/m3)
Fără vulnerabilitate - Preț reglementat/prețul furnizorului (18,07 lei/m3)
Majoritatea beneficiarilor incluși în categoria extremă și categoria de vulnerabilitate foarte ridicată vor beneficia de compensația monetară lunară de 800 de lei sau și de compensația monetară și de compensația în factură plafonată la 90 de m3/lună.
Energia termică va fi compensată până într-un plafon de 1,3 GCal/lună sau până într-un plafon de 0,9 GCal/lună pentru gospodăriile care au stabilit dreptul la compensația monetară, pentru a asigura următoarele prețuri garantate:
Extremă – 1 450 lei / GCal*
Foarte ridicată – 1 475 lei / GCal*
Ridicată – 1 500 lei / GCal
Medie – 1 525 lei / GCal
Scăzută – 2 100 lei / GCal
Primară – 2 900 lei / GCal
Fără vulnerabilitate - Tarif reglementat (3 457 lei/Gcal - Termoelectrica)
„Majoritatea beneficiarilor incluși în categoria extremă și categoria de vulnerabilitate foarte ridicată vor beneficia de compensația monetară lunară de 800 de lei sau și de compensația monetară și de compensația în factură plafonată la 0,9GCal/lună”, a adăugat Buzu.
Compensația pentru energia electrică va fi acordă pentru un volum maxim consumat de 1 500 kWh pe lună sau de 750 kWh/lună în cazul beneficiarilor de compensații sub formă de plată monetară lunară.
Prețul achitat în limita plafonului (2023-2024):
Extremă - 1,54 kWh / kWh
Foarte ridicată - 1,74 kWh / kWh
Ridicată - 1,94 kWh / kWh
Medie - 2,14 kWh / kWh
Scăzută - 2,34 kWh / kWh
Primară - 2,54 kWh / kWh
Fără vulnerabilitate - Preț reglementat (2,39 lei/kWh – Premier Energy; 2,88 lei/kWh – FEE Nord)
„Cum am determinat gradul de vulnerabilitate? În categoria de non-vulnerabili vor fi gospodăriile care vor utiliza până în 5% din venitul disponibil pentru a plăti sursa de energie. Dacă o gospodărie utilizează între 5 - 10% din venitul disponibil pentru sursa de energie, gradul de vulnerabilitate va fi considerat „primar”. În categoria de „vulnerabilitate scăzută” vor fi încadrate gospodăriile care utilizează între 10 - 20% din venituri disponibile. Dacă o gospodărie utilizează între 20 - 40% din venitul disponibil pentru resursele energetice, atunci va fi încadrată în categoria de „vulnerabilitate medie”. În cazul în care o gospodărie utilizează mai mult de 40% din veniturile disponibile pentru a plăti sursa de energie, atunci va fi parte a categoriei „vulnerabilitate ridicată”. Pentru categoriile de vulnerabilitate foarte mare și „extremă”, noi vom calcula acest grad de vulnerabilitate în baza coșului minim de consum. Astfel, dacă gospodăriile au un venit mai mic decât coșul minim de consum, care în mediul rural era de 3 963 de lei, iar în mediul urban – 4 663 de lei, atunci aceste categorii vor fi încadrate în cele două categorii”, a menționat Buzu.
Sursa citată a adăugat că atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică va fi efectuată automat de către sistemul informațional, începând cu data 26 noiembrie curent. Cetățenii vor putea vizualiza categoria atribuită în cabinetul personal, în primele zile ale lunii decembrie.
Până în prezent, au fost depuse 635 000 cereri pe platforma compensatii.gov.md. Cetățenii mai au timp să depună cererea online până pe 25 noiembrie curent, pentru a beneficia de compensații inclusiv pentru luna noiembrie. Cererea va putea fi depusă și după 25 noiembrie, însă compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.
Bugetul pentru compensații la factură, dar și pentru cele monetare, constituie 2,7 miliarde de lei. Bugetul pentru compensația monetară este de un miliard 20 de milioane de lei, iar pentru compensația în factură - 1,7 miliarde de lei.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”